01 March 2010

Changing the world

Numere și taskuri

S-a mai terminat o etapă a concursului. Am avut o soluție trimisă (Valentin Dobrotă) și 2 sugerate dar netrimise. Prin urmare, etapa de azi va avea 2 probleme. Nu uitați că dacă trimiteți soluția la oricare din ele ea trebuie să fie într-o paradigmă non-imperativă. Deadline: 15 martie, ora 23.00

Prima problemă are o cerință extrem de simplă: Dându-se două numere a și s fie n numărul numerelor naturale de a cifre cu cuma lor s. Afișați n \% 1001 știind că numărul de cifre e limitat superior de 4000.

A doua problemă e următoarea. Avem un set de task-uri de producție. Pentru fiecare task știm un cost fix pe care-l plătim dacă-l efectuăm cel puțin odată. Mai știm și un cost care va fi plătit pentru fiecare instanță a taskului. Astfel, costul total pentru n execuții este de n ori costul pe instanță plus un cos fix.

Mai știm că un task are nevoie de o listă de obiecte ce pot fi obținute din efectuarea altor taskuri. Avem un fel de rețetă și știm că ne trebuie x obiecte obținute din tx, de exemplu. Mai avem pentru fiecare task și un profit ce s-ar obține dacă nu folosim rezultatul lui.

Ca lucrurile să fie frumoase, avem și o limită de timp.

Se cere să scrieți un program ce va oferi o planificare a taskurilor pe un singur fir de execuție astfel încât la final să avem profit maximal.

Spor.


de Mithrandir la 01 March 2010 08:22 PM

15 February 2010

Changing the world

Cycles again

Iar s-a mai terminat o etapă a concursului. Iar nu a avut soluții trimise. Soluția mea va apărea în zilele următoare, când voi avea puțin timp de ea.

Problema de azi va fi mai simplă decât celelalte, într-un efort de a obține ceva participare. Aveți timp să trimiteți soluția până pe 28 februarie 23.59. Nu e necesară interfața grafică sau orice alt briz-briz :)

Să presupunem că avem o funcție f :: a -> a (primește o valoare de tip a și întoarce un rezultat de același tip a). Știm sigur că funcția are un ciclu adică există o valoare x_0 pentru care șirul de aplicații f(x_0), f(f(x_0)), ... va conține la un moment dat o valoare duplicat.

Problema cere determinarea perioadei acestui ciclu (lungimea până la prima repetiție). Am putea construi o listă în mod incremental cu toate valorile obținute și putem determina lungimea listei în momentul în care inserăm o valoare deja existentă.Simplu, nu? Din păcate, nimeni nu ne garantează că vom putea reține toate valorile în memorie deci soluția cu lista va pica.

Ca un hint suplimentar, căutați broasca și țestoasa pe google pentru a vedea o posibilă soluție.

Ținând cont că acum e vacanță și că problema de azi e extrem de simplă mă aștept să obțin cel puțin o soluție până la deadline. Profitați și voi puțin de vacanță și pune-ți-vă la lucru și trimiteți soluția aia :) (end of joke)


de Mithrandir la 15 February 2010 05:27 PM

12 February 2010

Student la CS

Ce avem la cină?

Acum că a trecut și penultima sesiune din ultimul an de facultate, iată sunt cele două proiecte la care am lucrat în timpul liber; care timp deși nu a fost mult, a existat (C3 nu e așa de crimă pe cât mă așteptam, myth busted).

Primul este unul personal, are legătură și cu lucrarea de licență, deocamdată nu public cod, spun doar că se prevede o aplicație măricică Python construită peste o bază de date SQLite, folosind sqlobject, GTK+, goocanvas, reportlab și mulți alți clopoței și fluierași. Am ajuns să fac – printre altele – widgets (prietenii știu de ce spun asta), și sper ca pe măsură ce o dezvolt să mă familiarizez cu aceste tehnologii. E o provocare să o construiesc și să o dezvolt și totodată o distracție.

Cel de al doilea proiect căruia i-am acordat mai mult timp în ultima perioadă, este portarea World of USO din PHP în Python – Django. Am luat alături de Vlad și Sergiu această decizie, deoarece nu eram mulțumiți de starea codului actual al WoUSO (prea multe contribuții de la persoane diferite, stiluri și abordări diferite); ca să rezum, era greu de dus mai departe, îmbunătățit. De ce Django? Pentru că Django e fun, prea multă lume l-a vorbit de bine ca să nu-l încercăm. L-am încercat și a dat roade: în două săptămâni am reușit să implementez o versiune de bază care acoperă aproape trei sferturi din funcționalitatea jocului. Tocmai am primit mail de la Vlad(um), este dispus să aloce timp, cred că vom face treabă bună în continuare :D .

WoUSO este unul dintre proiectele propuse pentru dezvoltare echipelor la Cursul de Dezvoltare Liberă. Mai multe detalii vor fi publicate pe site-ul cursului. Pot doar să lansez doar un zvon că s-ar putea să lucrăm la un modul WoUSO pe acel site care începe cu feis și se termină cu buc.

Dacă citești aici și te interesează unul dintre django, python sau wouso, nu fi timid, dă un mail. Ne-ar plăcea să te alături echipei :) .

Cam atât. Programming must be fun. Sunt limbaje precum chitonul care fac programarea frumoasă, părerea mea.

Links:

http://dev.rosedu.org/wouso/wiki/DjangoPort

http://wouso-django.rosedu.org/ (cont alex:alex)

de Alex Eftimie la 12 February 2010 07:56 PM

04 February 2010

Changing the world

O carte violet și o Cenușăreasă – Cărți pentru ingineri IT

Foarte tare CPL and LFA related (CPL = Compilatoare, cursul pe care încă nu l-am făcut dar de care m-am lovit în timpul temei de la CN – compilatorul de Verilog, LFA = Limbaje Formale și Automate, cel mai tare curs din acest semestru). Dacă nu vă interesează nu citiți mai departe. Dacă vreți un review citiți :P

În sesiune, sunt foarte productiv. Citesc mult mai multe cărți decât în timpul anului (cele două cărți de aici au fost citite în mai puțin de două săptămâni iar cartea lui Wolfram (review în engleză pe blogul tehnic) ce avea doar cu 50 de pagini mai puțin decât astea două la un loc mi-a luat un semestru întreg), scriu mult mai mult cod, particip în mai multe proiecte, etc. Dacă tot am vorbit de proiecte, o scurtă legătură către formularul de înscrieri pentru CDL nu strică (mesajul de promovare este aici).

Să revenim la cărți, că asta contează acum. Despre CDL și alte proiecte într-un alt articol.

Prima carte este cunoscută ca «Dragon Book». Am citit versiunea Violet, «Compilers: Principles, Techniques, and Tools» de Alfred V. Aho, Ravi Sethi și Jeffrey D. Ullman. De fapt, am citit primele capitole integral, sărind peste exemplele de cod sau bucățile cunoscute de la LFA. Ultima parte, cea de la optimizări până la final a fost citită pe diagonală din cauză că trebuia să și țin o prezentare la Tech Talks, ultima din acest semestru (dar vom continua din martie).

Revenind, cartea de sus este un must-read. Explică peste 99% din ce trebuie știut pentru un compilator: împărțirea pe etape, rolul fiecăruia, optimizări, instrumente utile etc. A căutat-o Andrada pentru că aveam nevoie de ea pentru proiectul de la CN2 (calculatoare numerice, compilatorul de Verilog). Lucrurile nu mai sunt atât de dificile cum apar în carte, în parte și deoarece folosesc Python și el are toate bateriile incluse :). Dacă vreți și voi să vă scrieți un compilator/interpretor în acest limbaj, vă recomand cu căldură PLY. Momentan, codul nostru parsează modulele și recunoaște tokenii și câteva reguli de compunere a lor, totul în câteva linii de cod scrise cam în timpul cât mi-a luat să scriu articolele de review de azi. Oricum, fără bucata de LFA nu se poate face acest task. Se poate face fără CPL la un nivel primitiv tocmai datorită utilitarelor existente.

Revenind, pentru LFA este foarte utilă a doua carte. De fapt, și pentru AA (Analiza Algoritmilor) prin ultimele capitole, deși reprezentate altfel față de cum se predă acum (și nici nu s-ar putea preda așa la noi). E prima carte din cele 2 citite în sesiune. Supranumită «Cinderella Book», «Introduction to Automata Theory, Languages, and Computation» de John Hopcroft și același Jeffrey D. Ullman, a fost citită integral înaintea examenului de LFA. Pornind de la Automatele Finite și proprietățile lor, cartea mergea încet-încet până la Mașina Turing și întrebări existențiale precum decidabilitatea și complexitatea. Plină de demonstrații dar și de explicații foarte ok, cartea nu a dus lipsă și de exemple și exerciții. Dintre acestea, unele au fost greuțe, altele au ținut și mai mult până au fost rezolvate. Unele nu au fost încă rezolvate (a se vedea gramatica cerută în post-ul de feedback).

Gata, ajunge pentru acum.. Am câte ceva de făcut dar voi reveni. Nu uitați de CDL, dacă vreți să participați. Mail me dacă aveți întrebări.


de Mithrandir la 04 February 2010 06:17 PM

01 February 2010

Changing the world

Raytrace

Ieri seară s-a terminat a treia etapă a concursului. Soluția mea va apărea în curând și va fi linkată aici printr-un comentariu.

Etapa curentă este validă până pe 15 februarie ora 12.00 (dimineața) și este una dintre etapele ce vor cere și o reprezentare grafică. Asta deoarece trebuie implementat un fel de raytracing. Detalii mai jos.

Presupunem existența unei cutii dreptunghiulare de nxm (întregi). În această cutie, toți pereții sunt oglinzi ideale, cu excepția câtorva puncte cu coordonate întregi (punctele aparțin pereților) care vor absorbi toată radiația incidentă în ele. De asemenea, cutia conține și câteva surse punctuale unidirecționale, plasate oriunde în interiorul cutiei la coordonate întregi. Pentru a observa ceva, cutia conține mxn senzori aflați în toate punctele de coordonate întregi. Aceștia se vor colora în funcție de culoarea radiației incidente, indiferent de unghiul sub care vine aceasta.

Se cere ca programul vostru să construiască o imagine (preferabil format vectorial, nu e obligatoriu) conținând culorile fiecărui senzor din cutie (negru dacă senzorul nu este atins de vreo rază de lumină). Programul va primi ca input cele două laturi ale cutiei (întregi), o listă de perechi de întregi aparținând pereților și reprezentând punctele de absorbție și o listă de tripleți (poz, dir, culoare) reprezentând sursele de lumină. poz este un dublet de Int, dir este tot un dublet de Int reprezentând proiecțiile pe cele două axe ale vectorilor direcție sau a unor multipli ai acestora (se garantează că tangenta unghiului făcut cu una din axe de direcția unei surse de lumină este mereu un număr rațional) iar culoarea este reprezentată printr-un triplet RGB de Int.

Soluția până pe 15 februarie, paradigmă funcțională și neapărat o poză a rezultatului.


de Mithrandir la 01 February 2010 08:27 AM

Curs De Dezvoltare Liberă (2.0)

Salut,

Ai entuziasm si dorinta de a afla lucruri noi? Vrei sa inveti tehnologii si metode de lucru dincolo de ceea ce se prezinta la facultate? Vrei să înveți cum să colaborezi și să dezvolți în echipă propriul proiect? Vrei să afli cum se dezvoltă un proiect open source? Cum se programează curat, ce unelte se folosesc, ce înseamnă o comunitate?

ROSEdu [0] aduce studenților pasionați un Curs de Dezvoltare Liberă (CDL, [1]).  Ajunsa la a doua editie, aceasta activitate va  consta dintr-o suita de prezentari a unor noțiuni esențiale pentru producerea de aplicații open-source incluzând: moduri de organizare a unui proiect, versionare, comunicare, debugging, licențiere, design patterns etc.

Pentru a pune în practică cunoștințele acumulate,  pe parcursul cursului se vor alcatui echipe de studenti care vor lucra la o serie de proiecte open source în cadrul unor sesiuni de dezvoltare.  In spiritul dezvoltarii open-source, proiectelor vor consta in adaugarea de module sau extensii a unor proiecte existente.

Selectia participantilor la curs va fi realizata prin interviu. Deoarece primul curs este pe 27 februarie, înscrierile[2] vor începe de pe 1 februarie ora 0.00 și vor tine până pe 23 februarie ora 20.00.

Pentru mai multe detalii, ne găsiți pe irc pe #rosedu sau pe pagina proiectului [1].

[0]: http://rosedu.org/
[1]: http://cdl.rosedu.org/2010/
[2]: http://cdl.rosedu.org/2010/inscriere


de Mithrandir la 01 February 2010 04:33 AM

24 January 2010

Changing the world

Tech Talks la final de semestru

TT

Mai avem încă două ședințe de Tech Talks planificate în sesiunea curentă. Prima va fi tinută mâine de Vlad Ureche și va atinge subiectul Hadoop. Dacă vă interesează sunteți așteptați la ora 14 în EG106 pentru durata prezentării.

Ultima prezentare din semestru va fi ținută pe 3 februarie și va atinge subiectul depanării codului. Vom păstra aceeași oră și aceeași sală.

Nu credem că vom continua acest proiect și-n semestrul următor deoarece ne vom suprapune peste alt proiect. Dar, mai mult ca sigur, vom reveni din octombrie cu alte subiecte și, probabil, un stil nou de abordare.

Stay tuned.

TT


de Mithrandir la 24 January 2010 11:52 AM

19 January 2010

Changing the world

TechTalks în sesiune

TT

Pe durata sesiunii, ar exista 3 zile în care s-ar ține prezentări TechTalks după planificarea inițială (10, 20 si 30 ale fiecărei luni). Deoarece 10 feburarie este spre sfârșitul sesiunii, e posibil ca atunci să nu se țină nimic.

Până atunci, pe 20 ianuarie (gen mâine) Alex Juncu va ține o prezentare interesantă despre VoIP. Sala și ora nu s-au schimbat: EG106, 14-15.

Pentru sesiune mai este planificată o prezentare de diverse tehnici de debugging și câteva surprize. Dar despre astea când ne apropiem.

Vă așteptăm mâine în EG106.

TT


de Mithrandir la 19 January 2010 04:34 AM

16 January 2010

Changing the world

2D Turing

Și a doua etapă a concursului nu a avut succes. Nevermind, eu știu că am reușit să scriu soluția ceea ce e ok. O nouă etapă începe acum și va ține până pe 31 ianuarie ora 23.55. Soluțiile la etapa ce a trecut le găsiți aici.

Pentru etapa curentă, am decis să extind puțin mașina Turing clasică. Detalii mai jos.

Să presupunem că avem o matrice cu n linii și n coloane (preferabil n=256 dar programul nu trebuie să facă această presupunere). În fiecare celulă din matrice se pot afla maxim V valori (V=256). În plus, avem un cursor poziționat pe o singură celulă din matrice.

Configurația inițială va fi dată sub forma unui tuplu (n, V, l, cpos) unde l este lista valorilor din fiecare celulă și cpos reprezintă poziția cursorului. Lista se obține parcurgând pe linii matricea.

În continuare, acestă structură va evolua astfel: celula unde se află cursorul va fi singura modificată. Va exista o funcție F pentru cele V valori posibile (de la 0 la V-1) care va da următoarea valore posibilă a celulei. Dar, starea viitoare a unei celule va depinde și de starea celor 8 vecini ai ei astfel: în loc de a considera ca argument al funcției F doar valoarea din celula curentă vom considera restul împărțirii sumei celor 9 valori la V. Funcția va fi și ea dată la evaluarea programului.

După obținerea noii valori vom trece la deplasarea cursorului. Va exista o altă funcție G (dată la fel ca și F) ce va muta cursorul din celula curentă în unul dintre vecini.

Condiții de frontieră: se presupune că dacă am ajuns la un cap al matricii, vecinii următori sunt pe partea cealaltă (toate marginile sunt legate între ele)

Programul trebuie să simuleze această mașină pentru un număr N de iterații dat ca argument. Ca bonus, acceptăm și reprezentări grafice (OpenGL, svg, Fieldtrip, etc).

De exemplu, putem lua următoarea configurație:

  • configurația inițială: (10, 256, replicate 100 0, 0) (cursorul în prima celulă din matrice, la 0, 0; matricea de 10 pe 10, cu maxim 256 în fiecare celulă, inițial toate celule sunt 0)
  • funcția de evoluție e stării unei celule F x = x + 2 `mod` 256
  • funcția de deplasare a cursorului: G x pos = pos + 1 (mereu o poziție la dreapta)

Soluții până pe 31 ianurie, paradigmă funcțională.


de Mithrandir la 16 January 2010 07:24 AM

15 January 2010

Changing the world

22/4

(Pseudomeditatio LXII)

Time is that quality of nature which keeps events
from happening all at once.
Lately it doesn’t seem to be working.

A trecut un an de la articolul de anul trecut (21/3). Am trecut de la ftp la ssh în al 4-lea an de blogging.

Pentru început, 4 sunt lucrurile importante din acest an: am început proiectul meditațiilor după ce a fost cel al episoadelor dintr-un serial, am început să dau feedback-ul cursurilor în mod public sperând că lucrurile se vor schimba pe parcurs și încet încet m-am îndepărtat de a critica sistemul folosit uneori în facultate (deși există și excepții ca cea recentă). Mult mai important, acum circul în paralel pe toate drumurile posibile (despre această frază nu voi mai zice nimic aici).

Încă din iulie simțeam nevoia unui proiect nou pe blog care să dureze câteva luni. Inițial, a pornit pe baza unor filme și a unor aspecte din facultate, ulterior a ajuns să fie legat și de un proiect de programare și apoi a deviat prea tare de la subiect și s-a oprit înaintea numărului 42. Proiectul de programare este activ în continuare dar alte meditații nu vor mai apărea incluse în categoria respectivă. Cel puțin nu până când acest proiect nu va avea ceva palpabil de care să mă pot lega pentru a readuce discuția pe drumul normal.

Feedback-ul în mod public a apărut în prima sesiune a anului doi, după cel mai plictisitor semestru posibil. Numărul mare de comentarii din acel semestru m-a determinat să fac același lucru și-n semestrul următor dar împărțit pe bucăți pentru că unele lucruri erau destul de contradictorii. Reacții multe au fost doar la un singur curs, în rest nu. Profit de faptul că acest blog este vizibil pe planeta CS (și deci citit de destui studenți) pentru a vedea dacă s-a schimbat ceva de la un an la altul. Unele observații le-am făcut singur la materiile de care m-am informat, altele nu dar sper că vor fi date de cei ce au trecut acum prin acest an (da, mă gândesc la voi cei de anul 2:P)

O mare parte din feedback s-a bazat pe frauda intelectuală existentă. Diverse articole au tratat acest aspect din mai multe puncte de vedere. Întâi prin expunerea unor situații ipotetice ce a dus la un chestionar scurtuț (ale cărui rezultate sunt aici). La puțin timp au mai apărut alte două chestionare pe tematici similare (aici și aici). Puțin mai târziu, foarte mulți au fost uluiți de examenul de admitere din acest an, ceea ce a dus la un alt val de discuții. Apogeul a fost atins când Valentin a oferit un link întregii echipe de la PA către un articol numit «Lockhart’s Lament» (subiect tratat în a doua meditație). Câteva meditații mai târziu (no link) realizam că tot scandalul ăsta este inutil pentru că există un moment în care toată frauda devine inutilă, un zid care nu poate fi trecut (cel puțin așa a fost în acest an). In schimb, faptul că la admitere se pierd persoane cu potențial din cauza unor mici greșeli ar mai trebui analizat (nu aici, altă dată).

Nu insist acum pe cel două subiecte prezentate anterior pentru că trebuie să reduc din dimensiunea articolului dar și din cauză că acest an a fost unul plin de trolling de tipul «nu-mi pasă, get a life»

Altă activitate netehnică din timpul acestui an a fost corelată cu evenimentele de la Chișinău din aprilie (1, 2, 3, 4). A insista pe acest topic este inutil așa că trec mai departe.

Pentru început, câteva glume matematice au fost introduse pe aici(voi da link doar la două: 1, 2) pentru a vedea dacă cineva va comenta sau nu dar și pentru a arăta într-un mod fun cum putem aplica diverse concepte din diverse domenii pentru a rezolva diverse probleme (gen diverse:P). Cel mai importan articol în acest domeniu a fost cel cu uniformitatea care poate fi găsit atât aici cât și pe celalt blog. Asupra acestor aspecte din categoria de aici voi mai reveni din când în când, de regulă pe celalt blog cu doar câteva referiri aici.

Dacă tot am ajuns aici, celalt blog a început să conțină și el diverse articole și să fie vizitat de diverse persoane, ceea ce nu poate decât să mă bucure. În curând, tot conținutul tehnic de pe acest blog va fi mutat acolo și aici vor fi doar câteva referințe. Asta, dacă rămân în continuare mulțumit de această temă și găsesc o modalitate facilă de a introduce linii de cod. Alftel, va trebui să găsesc o hostare pe undeva și să-l mut cel puțin pe el acolo. Am găsit ceva, aparent, dar nu am testat nimic și nici nu cred că-mi va convine în totalitate. Oricum vă voi anunța. Dacă sunteți pasionați de IT/e domeniul vostru puteți să-l adăugați în feed-reader, garantez că vor fi cel puțin 5 articole pe lună (dacă nu am proiecte foarte complexe).

Dacă tot am ajuns aici, cred că o listă a proiectelor și activităților în care am participat ar cere să fie inclusă. Pentru început, un articol motivațional scris pentru infopoli (nu știu dacă a mai și apărut). Motivația de acolo este una din cele din spatele celorlalte proiecte. Înainte de a le lista, un alt punct de vedere, inspirat dintr-un articol mai vechi ce a pornit de la un articol de-al lui Mihnea.

De departe, cel mai important proiect a fost CDL-ul, unde chiar am avut și invitați surpriză (precum Andrei Pittiș – creatorul GIT cunoscut acum ca gnuit – după cum am spus aici). Proiectul va continua și în acest an în semestrul următor, înscrierile începând în puțin timp de la această zi. Vor mai exista mesaje de promovare și teasere pentru a vă ține conectați dacă vă interesează

TT

Alt proiect cunoscut a fost RSoC-ul, unde am coordonat două proiecte hfall și LCDME (Xpresso). Deși hfall a picat, cunoștințele de acolo sunt pasibile de a fi aplicate într-un alt proiect de același tip în limbajul folosit la celalt proiect care este pe punctul de a fi terminat. Proiectul va continua și în această vară dar detalii despre el vor fi date în mai-iunie.

Alt eveniment deja devenit tradiție este UIF, anul acesta reprezentând ediția a treia și fiind foarte posibil ca în semestrul următor să existe o versiune LIF1.0.

TT

Recent apărut este proiectul TechTalks. Chiar dacă în presesiune nu am avut activitate, vom recupera în sesiune. Pentru început, miercuri Alex Juncu (unul dintre responasibili) va prezenta VoIP de la o oră pe care o vom anunța în curând (alt articol). În sesiune vor mai exista cel puțin încă două prezentări dar despre asta vom discuta în alte articole (unele din ele fiind surprize acum).

Anul acesta am avut și prima participare în echipa software din organizarea ACM. Descrierea celor două zile importante o găsiți aici sau în link-urile accesibile de acolo.

Ca o ultimă activitate ce a inclus ROSEdu (recunosc că am vorbit foarte puțin despre implicarea în questurile de la WoUSO și diverse alte întâlniri) avem prezența de la Eliberatica din acest an. Poate vom continua tradiția și-n acest an.

Dacă tot am ajuns aici, nu putea lipsi referințele către articolele pe tema «fii deștept» vs «nu fi prost». Articolul inițial a fost urmat la scurt timp de un comic de pe xkcd. Dar asta nu a însemnat finalizarea participării în scandalul de atunci. Întâi am avut un articol în care doar listam câteva minciuni și apoi altul în care am decis să părăsesc un alt flame war. Partea de M$ bashing nu s-a oprit aici ci s-a localizat pe un domeniu mult mai apropiat de studenți: mail-urile cti (pentru care a existat o întâlnire între reprezentanți Microsoft și ROSEdu în iulie dar care a fost respectată de partea acuzată doar în aspectele unde-i conveneau și atât) și sistemul MSDNAA (și activitatea laboratorului Microsoft constând mult în spam). În cele din urmă, am rezolvat problema cu forward-ul mail-ului și nu mă mai interesează deloc soluția impusă (cât timp nu se va impune și mai mult folosirea ei după cum am auzit unele zvonuri). Recunosc, am avut și articole unde din exces de zel am criticat ce nu trebuia criticat dar am recunoscut unde am greșit. Oricum, activitatea din acest sector a dus la glume în timpul cursului de RL de servicii Windows (which is very good :P)

O parte cu adevărat interesantă a fost cea a temelor fun din acest semestru: toate temele de la grafică și alte câteva. Despre asta în momentul în care voi da feedback-ul la fiecare materie, așezat astfel încât el să apară în momentul în care eu îmi primesc nota (pentru a fi scris înainte și a fi secret până atunci).

Multe proiecte. Mai sunt și altele care nu au fost scrise, unele personale (majoritatea Haskell dar și alte domenii), altele publice și cunoscute. Dar trebuie și puțin play. Au fost diverse filme văzute din diverse categorii: V for Vendetta, 2012, Ergo Proxy, Wolf’s Rain, Battlestar Gallactica, The Bing Bang Theory, Terminator – Sarah Connor Chronicles, etc. Au fost și alte activități fun nelistate și, deci, pe care nu voi insista.

Ca un ultim aspect de prezentat, am mai ținut un concurs de programare care a fost destul de dificil spre final și regret că nu am încercat și eu să particip la el. De asta, concursul nou creat are alt fel de reguli. Btw, mai aveți doar câteva ore pentru etapa curentă, dacă vreți să fiți voi cei care veți da următoarea problemă. :)

Ca și anul trecut am testat diverse distribuții și window managere, astea le găsiți uitându-vă prin arhive. Tot am avut și ceva eșecuri în planuri ce includeau gsoc, Stagii pe Bune, The Monad Reader, NASA. Dar mai este un an, să sperăm unul mai rodnic decât cel ce a trecut (care a fost destul de încărcat și el).

Îmi cer scuze pentru lungimea mare a articolului, crește liniar de la an la an, proporțional cu activitatea :)


de Mithrandir la 15 January 2010 04:51 PM

08 January 2010

Changing the world

Posterous for posterity

De fapt, nu chiar.

Știți problema pe care o am eu cu găzduirea de la wordpress.com: nu am reușit să găsesc o temă și o versiune de scriere a codului care să arate ok peste tot (feed reader, front page, post page, etc). Am tot schimbat tema, am încercat diverse trick-uri outside the blog dar nimic nu a funcționat corect.

Acum câteva zile, pe face Mich0u a postat ceva despre Posterous. Nu m-am lăsat și am testat dacă funcționează ceva. Complete failure :(

Am mai găsit o versiune dar asta ar presupune scrierea statică a site-ului (nu chiar exact asta). Oricum, trebuie găsit un alt domeniu pentru găzduire și trebuie să realizez transferul unui fișier de câțiva MB (>10).

Sau, un proiect pentru CDL / RSoC.

În final, totul ține de a fi deștepți și a alege standarde deschise. Luckily, wordpress are așa ceva afaik :)


de Mithrandir la 08 January 2010 05:18 PM

07 January 2010

Changing the world

CDL v2.0

Se ia următoarea poză – mozaic

După puțin efort în rearanjarea componentelor, obținem rezultatul satisfăcător:

Imediat, ajungem la imaginea

Uitați-vă pe a doua imagine și întrebați-vă câte tehnologii de acolo vreți să le știți. Poza a treia vă spune și unde puteți face asta.

Din februarie – martie în A&CS.

PS:Dacă link-urile din poze nu v-au convins, citiți și prezentarea de la ultimul curs a lui RD pentru a vedea cum a fost cursul.


de Mithrandir la 07 January 2010 07:13 AM

31 December 2009

Changing the world

Embedded Happiness


Prima etapă a concursului a avut 0 submisii. Deci, voi propune eu altă problemă. Soluțiile la etapa veche le găsiți aici. Pentru etapa curentă, trimite-ți-mi prin mail soluțiile până pe 15 ianuarie, ora 23.55.

Fie un număr natural n, de exemplu 2435. Fie următoarea transformare a lui: se înlocuiește numărul cu suma numerelor rezultate prin ridicarea cifrelor de pe pozițiile pare la pătrat și a celor de pe poziții impare la puterea a 4-a. Pe exemplul nostru, se va obține 2^4+4^2+3^4+5^2 deci 138. Dacă am reaplica transformarea am ajunge la 1^2+3^4+8^2 = 146.

Continuând procedeul se va ajunge la un moment dat sau la un punct fix sau la o valoare care a mai fost deja prelucrată.

Prima parte a puzzle-ului cere să determinați toate numerele ce evoluează către un punct fix mai mici decât N primit ca parametru.

Partea a doua este mult mai interesantă. Se dă un număr natural de maxim 100 de cifre ca parametru. Determinați numărul de maxim 10 cifre inclus în această valoare pentru care se va trece prin cât mai multe iterații până la ajungerea într-o valoare ce a mai fost vizitată. Dacă ați ajuns la capătul numărului și mai vreți cifre le puteți lua din celalt capăt (astfel, dacă primiți ca parametru numărul 4352 puteți obține numărul de 5 cifre 24352).

Cam atât.

PS: Nu uitați să folosiți o paradigmă functională.

de Mithrandir la 31 December 2009 02:21 PM

17 December 2009

Changing the world

Forward@cti.pub.ro


Unii din noi s-au obișnuit deja cu acele conturi “propuse” de e-mail într-un format standard. Alții nu. Unii pierd foarte multe informații pentru ca nu știu/nu vor să-și citească aceste mailuri. Alții ar dori foarte mult să realizeze un forward la acestea pentru a putea folosi apoi un client de mail sănătos la cap, nu unul așa cum sunt majoritatea serviciilor Microsoft. În continuare, se va da o soluție de forward și foarte mult Microsoft Bash. Dacă sunteți fani ai gigantului din Redmond (“înalt ca bradul..” :P) opriți-vă aici din citit.

Ca prim pas, se ia o mașină virtuală (Virtual Box de exemplu) pe care se pune softul WinXP SP2 descărcat cu mult timp în urmă prin MSDNAA. Nu voi pune Vista sau Windows 7 pentru că în ele s-a introdus o vulnerabilitate ce fusese rezolvată din 1995 (revin la expresia “înalt ca bradul..”)

Se întră în această mașină virtuală și se instalează alt soft descărcat prin MSDNAA: o versiune oarecare de Office. Dacă nu aveți cont pe MSDNAA sau nu puteți să-l folosiți nu se supără nimeni dacă folosiți ceva crăckuit.

Deschidem frumos Outlook si ne introducem datele de pe contul de pe cti ca și cum am dori să folosim un client stupid de email (afișează emailurile unui utilizator în timp ce afișează și căsuța de login – risc securitate again) pentru a citi acele mailuri. Ar trebui să ni se descarce la un moment dat toate mailurile pe care le avem pe adresa noastră de pe cti.

În acest moment, putem lansa “atacul”. Tools, Rules and Alerts și introducem frumos o nouă regulă (Sergiu avea un tutorial despre cum faci forwarding-ul utilizând doar browserul dar asta nu funcționa la toate persoanele din motive ce țin doar de înțelepciunea celor pe care-i critic). Folosim vrăjitorul (cam multă magie în centrul Micro$, nu?) și construim o regulă ce va zice: «pentru toate mesajele destinate mie, fă un forward către adresa pe care eu o aleg» (desigur, nu veți scrie așa ci veți bifa diverse căsuțe, veți da câteva Next-uri și veți scrie foarte puțin text).

La final, vom da un nume acestei reguli și o vom activa. Dacă vrem să fim bombardați și cu toate mailurile primite până acum, bifăm și prima căsuță de la pasul2.

În continuare, vom testa dacă ne funcționează forward-ul. Testele de ieri au arătat o întârziere de 1-2 minute dar au demonstrat că se poate realiza forward-ul. Astfel, acum primesc toate mailurile de pe cti pe adresa mea normală, numai bine pentru a le include într-un client sănătos de email de pe un sistem de operare sănătos (cel puțin ceva mai sănătos decât cele care introduc atacuri deja expirate)

După o muncă titanică în realizarea acestui forward, nu pot să zic decât că era mult mai bine dacă tot soft-ul ar fi fost liber sau dacă toată lumea ar începe să nu mai dea doi bani pe cei de la Micro$. Așadar, vă recomand următoarea idee:

de Mithrandir la 17 December 2009 06:21 AM

14 December 2009

Changing the world

Circles Puzzle


Trebuia să existe un concurs și anul acesta :P. Cel de anul acesta va fi total diferit față de cele de până acum. Avem doar 4 reguli simple:

1.Toate soluțiile vor fi realizate utilizând paradigma funcțională. Deși prefer Haskell, accept și soluții scrie în Scheme sau Lisp sau Python sau C dacă ultimele două folosesc o paradigmă funcțională (sau orice alt limbaj cu această proprietate). Accept inclusiv rezolvări trimise ca funcții matematice.

2. Timpul de rezolvare al unei probleme este de fix 400 de ore din momentul publicării (16 zile și 16 ore sau 24042 minute). Toate soluțiile trimise la mihai dot maru dot seac at gmail dot com vor fi evaluate pentru: timp de execuție, corectitudine, claritate, concizie.

3. Câștigătorul unei runde are la dispoziție 42 de ore să propună enunțul următorului puzzle. Dacă acest interval expiră, voi propune eu următoarea problemă.

4. Câștigătorul concursului este cel care a rezolvat ultima probemă trimisă până pe 1 mai 2010. De asemenea, câștigători vor fi și cei care vor trimite cât mai multe soluții printre primele 3 soluții de la fiecare puzzle. (Prima regulă este pentru că vreau să particip și eu într-un fel la concurs, a doua pentru a elimina situația în care cineva trimite o soluție doar pentru ultima problemă și o ia înaintea celor care au participat mereu la concurs).

Acum, problema:

Știți jocul pe care-l mai joacă unii copii: stau într-un cerc de N persoane și elimină fiecare al P-lea jucător până ce rămâne unul singur. Este vorba de o problemă ce-i aparține lui Josephus transformată într-un joc banal.

Puzzle-ul curent o retransformă într-o problemă :P. Să presupunem că fiecare copil care părăsește cercul inițial se va lipi la o listă cu cei care deja l-au părăsit anterior. În final, când cercul inițial a rămas cu un singur jucător se va alipi și el acelei liste. În continuare, lista se va transforma într-un alt inel și se va repeta procesul de eliminare cu aceeași parametri (N, P).

Se cere să scrieți o funcție ce va calcula după câte iterații fiecare copil din cerc va avea ca vecini exact aceeași vecini pe care-i avea la început, în aceeași ordine.

Soluțiile trimise vor fi evaluate după formula: (T1+T2) unde T1 este timpul de execuție pentru cazul N=100, P=14 și T2 același timp pentru N=1000, P=42. Pentru a primi acest punctaj este neapărat necesară trimiterea unei soluții valide, corecte și concise.

De exemplu, pentru N=4, P=2 și copii numerotați ca 0,1,2,3 avem:

  • inițial: C1: 0,1,2,3<; C2:vid (< înseamnă back to origin)
  • C1: 0,2,3<; C2: 1 (s-a eliminat 1 și el s-a dus să formeze cercul 2)
  • C1: 0, 2<; C2: 3,1 (fiind eliminat din C1, 3 va face append la finalul listei ce va forma C2 peste puțini pași)
  • C1: 0; C2: 2, 3, 1
  • C1: 0, 2, 3, 1<; C2: vid (swap între cercuri, C2 devine cerc din fosta listă)
  • după a doua finalizare a algoritmului C1: 0, 3, 1, 2
  • după finalizarea 3 C1 ajunge din nou la configurația inițială => pentru N=4, P=2 funcția voastră va întoarce 3.

Nu se cere demonstrarea corectitudinii algoritmului scris de voi.

de Mithrandir la 14 December 2009 10:35 PM

18 November 2009

Changing the world

Tech Talks ia o pauză


TT

Pentru că următoarele săptămâni sunt destul de ocupate atât în facultate cât și în exteriorul ei, pentru că urmează și o mini vacanță, următoarele prezentări de la Tech Talks vor fi amânate puțin.

de Mithrandir la 18 November 2009 04:34 AM

30 October 2009

Student la CS

Oana, e la tine aifonul meu?

Asta mi-a strigat unul în ureche… Oana era ocupată: “…avem Mac, KFC, pizza nuștiucum, patinoar…” spunea ea la telefon unei alte prietene (să-mi fie permis: arfe), ca recenzie a noului mall.

E vina mea, m-am gândit… m-am dus ca vițelul să văd cum arată AFI Palace, chiar în ziua deschiderii. Ce-i drept, e mare și se populează rapid… cu magazine și băieți care-și pierd aifonul pe la fete prin buzunare.

Vroiam să scriu un articol despre intrarea în ritm… este un sport nou pe care îl practic de vreo 4 săptămâni încoace. Pot zice că merge bine, mai bine decât chitara. Anul 4 la C3 înseamnă compilatoare și spârc. Am mai ales în plus apepe de la NT, și SI cu Tănase. Suficient de interesante și timeconsuming. Mai e BD și MP…

Duse sunt seriile, CA, CB și CC… mândria de a fi la CC, parcă suntem alți oameni acum, grupați pe specializări (not). Un lucru de care îmi pare rău (Jancă ar fi trebuit să spună mai multe despre asta până acum :-P ), este că am pierdut Cercul temei. Cercul temei, acea manifestare socială (printre puținele la CS), în care studenții se adună roată și vorbesc despre teme. Care cum a terminat-o mai repede, ce bube s-au strecurat în enunț, despre cum sunt stupizi cei care au publicat-o ș.a.m.d..

Revenind la ideea cu ritmul (am început articolul acum 2 ore, am uitat demult de el), pe  lângă toată școala asta multă, îmi place că săptămânile încep cu cele două seriale de care m-am deprins: Curb your Enthusiasm și The Big Bang Theory. Ah, a mai fost și studențiada… varii motive au lăsat-o să treacă pe lângă mine.

Ah, ca să nu uit, azi am fost la TechTalks pe care îl organizăm (ROSEdu) și mi-a plăcut. Git is the new emacs. GJ Mircea.

de Alex Eftimie la 30 October 2009 08:02 PM

28 October 2009

Changing the world

Tech Talks


TT

Următoarele sesiuni ROSEdu Tech Talks vor fi:

  • vineri, 30 octombrie, ora 14: Mircea Bardac, git. Toți cei care scriu cod destul de mult, doresc să participe în proiecte ce implică colaborarea între multe persoane sau doar o metodă de salvare a diverselor versiuni corespunzătoare unei teme sunt invitați la acest eveniment în EG106 la ora 14.
  • marți, 10 noiembrie, probabil ora 14, EG106: Alex Morega, Python WSGI. Mai multe detalii cu câteva zile înainte, momentan pot zice doar că majoritatea celor ce au tendințe de programatori (web sau nu) au câte ceva de învățat din acest curs, deci sunt așteptați în sala Ixia din facultate (EG106).
  • vineri, 20 noiembrie, probabil ora 14, EG106: Vlad Dogaru + Lucian Grijincu, Profiling. Orice aplicație trebuie să ruleze în anumite constrângeri de timp și memorie. Vlad și Lucian vă vor explica cum se poate realiza un studiu al acestor constrângeri pentru orice aplicație. O prezentare dedicată tuturor programatorilor, în special celor pasionați de calcul paralel și/sau real-time.
  • luni, 30 noiembrie, probabil ora 14, EG106: Bogdan Doinea, Computer Security. Numiți-o paranoia sau normalitate, securitatea sistemului trebuie să fie mereu principala preocupare a oricărui utilizator ce deține ceva cunoștințe IT. Un curs recomandat tuturor studenților din politehnică și nu numai. Indiferent de domeniul ales, în această zi veți descoperi lucruri cu adevărat interesante. Mult mai multe detalii în apropierea acestui eveniment.

TT

de Mithrandir la 28 October 2009 09:46 PM

18 October 2009

Changing the world

uif v3


A fost și s-a termiant Ubuntu Install Fest numărul 3. Totul a decurs fără probleme, toate driverele au fost instalate și aplicații ca cele din windows au fost introduse în sistem pe baza cerințelor utilizatorilor.

Poze de la eveniment găsiți aici.

de Mithrandir la 18 October 2009 04:07 PM

17 October 2009

Student la CS

Editor imagine xsplash pentru ubuntu 9.10

Pentru că abia a trecut ACM-ul, mâine este UIFv3, nu am mai scris de ceva timp cod, iar AJ mă bătea la cap cu întreba despre un nou xsplash de modificat (după cel de la USO), am scris un mic GUI peste imagemagick care micșorează numărul de pași pentru personalizarea ecranului de login.

Arată așa (ignorând Terminatorul din spate):

xste-1

și face cam ce zice.

xste-2Exemplu pentru laboratorul de USO.

Sursa: xsplash-theme-editor-0.1.tar.gz .

LE: v0.2 cu surse și pachet .deb :D

Enjoy! Btw, the new ubuntu is awesome.

de Alex Eftimie la 17 October 2009 08:04 PM

05 October 2009

Changing the world

Tech Talks


Ai văzut vreodată directive de preprocesare ciudate? Ai încercat vreodată să localizezi unde se află cei 20% din cod unde programul stă 80%? Ai încrecat să optimizezi diverse aplicații scrise de tine?

Te pasionează securitatea? Protocoalele? VoIP și SIP sunt pasiunea ta? IPv6 te pasionează?

Ai vrut vreodată să scrii scripturi ce păreau a fi magice? Să verifici diverse programe dintr-un makefile?

Te pasionează mai mult administrarea proiectelor? Cauți soluții colaborative?

Conduci proiecte pe clustere?

Pentru toate aceste întrebări și multe altele avem un răspuns. Dacă dorești să-l afli și să descoperi lucruri și mai avansate te invităm la Rosedu Tech Talks. Lunar, în zilele de 10, 20 și 30, vom încerca să răspundem la diverse întrebări ca cele de mai sus prin interemdiul unei prezentări urmată de o scurtă sesiune de întrebări și explicații.

Vă așteptăm.

de Mithrandir la 05 October 2009 06:18 PM

22 September 2009

Changing the world

Fii deștept sau nu fi prost?


După cum știți, recent, cei de la Microsoft România au pornit o mică afacere propagandistică. E vorba de site-ul fii deștept în care “educă” un părinte puțin neinformat (din păcate sunt mulți care se află în situația asta, mulți oameni încă mai cred că tipul unui fișier este dat de pictograma lui – da, nici măcar de extensie) să cumpere doar calculator cu licență de Vista și upgrade către Windows 7 imediat ce apare. Motivele expuse sunt destul de hilare, textele date acolo sunt chiar false. Pentru un review (propriu) al fiecărei bucăți de text, citiți un articol mai vechi al meu.

Imediat după lansarea acelui site, bloggerii de top (cei care scriu extrem de multe articole zilnic despre aproape orice doar ca să-i comenteze lumea) au început să promoveze această inițiativă. Puteți vedea pe ftw (mă feresc a da comentarii acum), dau doar un exemplu la Piticu. Până și custom-header-ul blogului a fost modificat pentru a suporta această campanie.

Mai mult, site-urile ziarelor din România, alte site-uri cu interes pentru un părinte, etc au fost asaltate cu bannere pro-Microsoft.

Ceea ce este foarte grav, este că aproape nimeni nu listează alături de aceste link-uri și detalii despre neadevărurile prezentate. Iar dacă le listează cineva, comentariul lui este sau ignorat sau îi va răspunde un “informatician” la mișto.

Din punctul meu de vedere, dacă nu ar fi fost atâtea minciuni și atâta promovare chiar nu aș fi avut nimic cu inițiativa lor. Aș fi lăsat oamenii să-și ia un Windows pentru a afla peste câțiva ani că vor rămâne fără patch-uri, că cineva le va instala extensii ascunse în Firefox sau alte programe, etc.

Pentru alte comentarii, puteți citi și aici.

Din fericire, avem și o alternativă. Pentru început, s-a lansat și campania nu fi prost”, susținută cu extrem de multe detalii și explicații (toate adevărate de această dată) de Rezistența. Citind comentariile de acolo am realizat că este nevoie de mai multe lucruri decât o simplă promovare pentru ca în România să avem o trecere a întregii populații pe tehnologii OpenSource cum s-a întâmplat în alte câteva țări.

O altă inițiativă, este cea a celor de la GSL România (Grupul pentru Software Liber). Ca o replică a site-ului fii deștept, cei de aici s-au concentrat în a prezenta avantajele folosirii unui mediu Linux.

Din păcate, lumea Open Source nu prea are parte de multe campanii în România și vești despre aceste campanii vor ajunge foarte greu la publicul țintă. Dar, se va încerca aproape orice canal pentru a combate minciuna celor de la Microsoft.

PS: Disclaimer: Nu am nimic cu faptul că se promovează cumpărarea unui sistem cu licență, problema este modul în care se face această promovare și comportamentul față de utilizatori după ce acest sistem este instalat.

de Mithrandir la 22 September 2009 05:37 AM

21 September 2009

Student la CS

Alege software liber

Pentru că poți, pentru că nu vrei să fi prost (îmi place gluma), pentru că merită :)

Campania Alege Software Liber


Notă: pentru că unii nu au înțeles acest lucru, această campanie NU este o campanie anti-microsoft, anti-windows7, anti-Fii-deștept, anti-comercial, anti-bunsimț. Dimpotrivă, este o campanie pro free software și atât :) No hard feelings.

de Alex Eftimie la 21 September 2009 07:54 PM

Changing the world

TT


TT

Din octombrie 2009. Un eveniment marca Rosedu.

de Mithrandir la 21 September 2009 11:36 AM

16 June 2009

Student la CS

Sondaj: conturi @cti.pub.ro

Acest sondaj se adresează exclusiv studenților din domeniul Calculatoare și Tehnologia Informației din Universitatea Politehnica din București.

Alte detalii: http://cti.pub.ro/student/ și aici: http://lists.rosedu.org/pipermail/rosedu-general/2009-May/002575.html

de Alex Eftimie la 16 June 2009 07:18 PM

14 June 2009

Sergiu

Quick round-up

  • 2 examene s-au dus :)
  • Mâine se dau oficial drumul la înscrierile pentru ROSEdu Summer of Code V2. Dacă ai chef să lucrezi la un proiect mișto vara asta dar nu vrei să îți ocupe neaparat toată vara vezi pagina de proiecte, poate te interesează ceva. ( Site RSoC 2009 ). O să revin cu un post întreg pe tema asta.
  • I twitter @ http://twitter.com/serg_ro
  • Particip la Concursul LG, organizat pe blogul lui Bobby Voicu, concurs in urma caruia pot castiga televizorul LG LCD LH5000

14 June 2009 03:45 PM

10 June 2009

Student la CS

Program de lucru pe vară

Vine, vine, cea de a doua ediție ROSEdu Summer of Code. Cu nouă proiecte propuse, cu experiența anului trecut și cu entuziasm sporit, programul de lucru în cadrul facultății pe timpul verii poate fi potrivit și pentru tine!

Află mai multe acum de pe site-ul http://soc.rosedu.org/2009, înscrie-te dacă-ți place și nu ezita să ne contactezi pentru orice nelămurire sau sugestie la soc(a)rosedu.org. Un mesaj oficial aici.

de Alex Eftimie la 10 June 2009 09:47 PM

07 June 2009

Changing the world

Point of view, proof of concept


Etapa 2 din Xpresso. Show off again. Mai spre seară voi spune mai multe.

E = E = (a^c)bd ^ (a + bd(a+c))

E = E = (a^c)bd ^ (a + bd(a+c))

Ca să mă laud mai departe, avem și o parte de cod.

getMidWires :: Int -> Int -> [GateLevel] -> [(Point, Point)]
getMidWires ww hw l = build gateInputs gateOutputs
   where
     grep = getGateRepresentation ww hw l
     gateInputs = concat . map inputs $ grep
     gateOutputs = iw ++ (map outputs $ grep)
     iw = zip (getLevel0 l) (map snd (getInputWires ww hw l))
     build [] outp = []
     build (inp:inps) outp = (snd inp, snd ind) : (build inps outp)
       where
         ind = head (dropWhile f outp)
         f outg = (fst outg) /= (fst inp)

Ne vedem diseară.

de Mithrandir la 07 June 2009 08:59 AM

24 May 2009

Student la CS

După eLiberatica 2009

A trecut și cea de a treia ediție a eLiberatica, la care am participat atât ca ascultător cât și ca organizator al standului RFST.

3553852365_12fc92cef5_o1

Standul echipelor românești de software liber a fost populat de membri ROSEdu, Firebird România, Ubuntu România, Grupul pentru Software Liber, Diacritice și Ceata. Am avut materiale promoționale de la Ubuntu, GSL și Firebird, am avut o mapă de prezentare ROSEdu (pentru care le mulțumesc lui RD, RR și George). Ne-am perindat pe la stand și am răspuns întrebărilor. Am fost „atacați” de prietenii de la Fedora. Sper că în urma prezenței noastre acolo (între Fedora și Mozilla) a rămas faptul că mișcarea Free Software/Open Source este activă și la noi în țară. Sper că la anul vom fi și mai mulți și mai vioi.

Dintre prezentările la care am participat, mi-au plăcut următoarele:

- Zbigniew Branecki o prezentare animată despre ce este Mozilla Foundation

- Danese Cooper – Open Source Diva – chiar a vorbit fain și din experiență

- „Teo” Constantin Teodorescu – un român neaoș cu o abordare pragmatică a softwarelui în administrația românească

- Eduard Șuică – a prezentat o tehnologie pe care o dezvoltă de 4 ani și pe care am găsit-o foarte promițătoare

- Monty Michael Widenius – omul, sau unul dintre oamenii, din spatele MySQL

- și altele.

Mi-a plăcut că am cunoscut oameni pe care doar îi citisem pe net până acum pe net, mare parte din GSL. De la cei din Fedora am rămas cu un disc F10 pe care îl voi testa și-i voi face review.

Organizarea Agora plus voluntariatul Ceata a fost bună, nu am nimic de care să mă plâng. Atât poate de echipa de muncitori din sala vecină care băteau cuie în perete la începutul unei prezentări.

Mi-a plăcut :)

LE: și o poză pe care o tot așteptam:

Alina, Andrei, Alex, Lucian, Marius, Adi, Laurențiu, Vali, Vali, Cătălin,

Bogdan, Alex, Stas, Tibi, Strainu, Mihai, Nicu, Mihai, Cristi, Maploin

de Alex Eftimie la 24 May 2009 04:24 PM

23 May 2009

Sergiu

După eLiberatica 2009

Fuse și se duse eLiberatica 2009, a 3-a ediție a celei mai mari conferințe FLOSS din România la care ziceam că o să merg acum ceva timp.

Am participat la o mare parte din prima zi și la toată ziua a doua și pentru că sunt destul de obosit o să fac o listă destul de concentrată cu ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut.

Ce mi-a plăcut:

  • Am fost > 20 de oameni de la ROSEdu sau care aveau legătură cu ROSEdu la conferință.
  • Au fost reprezentanții altor comunități românești.
  • Prezentarea domnului lui Ovidiu Moişanu de la http://uniques.ro (îmi pare rău că nu i-am reținut numele) care a avut foarte mare dreptate privind multe chestii;
  • Ideea lui Eduard Suica de la http://radgs.ro, dacă face ceea e promite e o chestie foarte tare, vă recomand să citiți despre ei, eu o să citesc când o să am timp. Oricum să scrii aproape de unul singur ce e pe acolo e o chestie;
  • prezentarea lui Georg Greve de la fsfe;
  • prezentarea și mai ales slide-urile de la Mozilla care erau foarte tari. Tot nu sunt sigur daca erau făcute în Keynote sau nu. (update)Da, era vorba de keynote. Pentru cine n-a fost, le găsiți aici.
  • prezentarea și jocul lui Danese Cooper, se vede că se ocupă cu asta, are skill-uri oratorice cât cuprinde.
  • John Koetsier - e un tip energic si mi-a placut de el.

Ce n-am văzut:

  • filmulețul lui Stallman.
  • prezentările: Sun, IBM și Open Agile

Ce nu mi-a plăcut:

  • Au fost mici probleme de organizare, care cred că puteau fi rezolvate cu puțină grija:
    • Se putea aranja ca unul din magazinele din zonă să fie deschise sâmbăta să ai și tu de unde să iei o apă minerală.
    • Se puteau pune 2 routere wireless, o conferintă web cu net intermitent e cam airuea. Pentru cei care nu știu la <100m de unde a fost conferinta se găsește nodul roedunet unde e o conexiune de >1Gbps.
  • Poate era mișto să fie și prezentări mai tehnice care să îți prezinte niște tehnologii noi FLOSS să zici WOW.

Deși Lucian nu prea era mulțumit de locație la final eu cred că a fost una destul de bună. Sălile erau mari și se pretau pentru o conferință și comparativ cu cât de cald era afară înăuntru era destul de rece.

O altă chestie discutată era cea legată de target-ul conferinței. Îmi pare rău să îi dezamăgesc pe organizatori dar din cei 400 anunțați de au venit ~350 cred că minim 100-150 sunt studenți(ei știu mai bine căte bilete cu discount au vândut). Ei bine dacă am crezut că anul trecut au fost cam multe prezentări care “vindeau” chestii și erau mai puțin interesante cu siguranță n-o să merg la anul daca se anunță o conferință “enterprise”.

Prețul mi s-a părut corect, adică mai mult de atât deja mă va face să mă gândesc serios dacă merg sau nu.

Cam atât că e târziu, poze găsiți aici, mai multe informații găsiți aici și mai multe păreri găsiți pe twitter.

23 May 2009 09:34 PM

17 May 2009

Changing the world

Time out of CDL


Ieri s-a terminat primul curs de dezvoltare liberă ținut în facultate, CDL. Deși planificat să se termine la 14, nu s-a supărat nimeni dacă premiile s-au dat la ora 16.

A fost un eveniment pentru care mi-a făcut mare plăcere să dedic o mare parte din energie și timp liber în acest semestru, fiind unul dintre lucrurile ce au oferit destulă motivație pentru a ignora alte aspecte negative din cadrul semestrului. Ședințe de brainstorm, mail-uri, blog-uri, promovare, fotografiere, scriere și corectare cursuri, etc, toate au fost la un moment dat mai importante decât facultatea. Și cred că acesta este unul din motivele pentru care, în ciuda multor scăpări și erori, cursul a fost un succes.

Un succes nu neapărat măsurat prin rezultate ci prin entuziasmul de care au dat dovadă participanții, studenți și asistenți. Un succes măsurat și prin prisma realizărilor și persoanelor implicate. Adrian Ber, Andrei Pittiș, Mircea Bardac, Răzvan Deaconescu, Răzvan Rughiniș, Tibi Turbureanu, Laurențiu Dascălu, Marius Latu, Andrei Soare, Lucian Grijincu, Andrei Buhaiu, Vlad Dogaru, Sergiu Iordache, Alex Juncu, Alex Eftimie, Lucian Cojocar sunt doar câteva nume (în ordine aleatorie) a persoanelor implicate în acest eveniment marca Rosedu cu colaborarea tuturor cunoscuților din jur (Ceata merită motivată aici pentru o colaborare furtunoasă în primele cursuri).

Pe blogul CDL găsiți o descriere completă a fiecărei sesiuni, alte informații pe bloguri aveți la Alex3f și la AJ, probabil în viitor fiind și mai multe.

Ieri a mai fost un eveniment dar despre el voi scrie când voi termina DNS și Dot-ul. În seara asta voi mai pubvlica ceva despre alt final, cel al concursului de programare. Săptămâna asta va mai avea un eveniment de anvergură în domeniul IT: Eliberatica.

Stay tuned for more.

de Mithrandir la 17 May 2009 11:27 AM

16 May 2009

Student la CS

Finala primului Curs de Dezvoltare Liberă

picture-021picture-039picture-045

Astăzi am încheiat oficial prima ediție a Cursului de Dezvoltare Liberă, în Universitatea Politehnica din București. Colegul meu, Alex Juncu a scris deja despre ce a însemnat cursul, din punctul de vedere al cursanților.

Să organizăm CDL a fost deopotrivă plăcut dar și dificil. Am avut ședințe de brainstorm, ședințe de discuții, ședințe pe irc… listă internă publică (oscdc-org), listă internă privată (cdl-internal), listă cu studenții publică (cdl-studenți). Am avut site, blog, calendar, twitter, repo de git pentru prezentări. Am avut proiecte (mai mult despre ele într-un post viitor), instanțe de trac + svn pentru ele. Am făcut poze și mini-filme.

Ce aș vrea să adaug ar fi o trecere în revistă a persoanelor implicate în acest proiect ROSEdu.  Ordinea aleatoare.

Alex Juncu – promovare pe toate canalele posibile, idee faină de cadou de final, motivare.

Mihai Maruseac: promovare, site, blog, îndrumător echipă; a încercat o dată să țină singur toate prezentările unui curs chiar.

Andrei Soare – energie, implicare; feedback, motivare.

Răzvan Deaconescu: ce s-ar mai putea spune despre el, decât că a dat cât a avut și peste.

Andrei Buhaiu – latura veselă a ședințelor, îndrumător echipă; om de bază.

Lucian Grijincu – energie, implicare, scripting; a făcut istorie consultând toate orarele pentru a invita la interviu studenții chiar în intervalele orare în care nu aveau cursuri/laboratoare.

Vlad Dogaru – prezentare originală de Vim; nu se știe dacă a convins, dar sigur a speriat.

Tibi Turbureanu – latura liberă și puternic susținătoare a conceptelor din spatele cursului. Alături de Laurențiu Dascălu și Marius Latu au făcut Ceata partener pe cinste la organizarea CDL.

Au susținut și prezentat la CDL și Mircea Bardac (the git and more guru) și Sergiu Iordache. Foarte plăcută a fost și prezența lui Andrei Pitiș (resursa nelimitată de povești din experiența în free software și nu numai) și Adrian Ber (prezentare open inedită).

Parafrazându-l pe Răzvan la închiderea CDL, „sperăm ca studenților să le fi plăcut cursul la fel de mult cât nouă ne-a plăcut să-l organizăm”. Totodată, acesta este doar începutul: sperăm ca la anul să-l ținem din nou, iar inițiativa să prindă și la alte universități din țară.

LE: prezentarea lui Răzvan.

de Alex Eftimie la 16 May 2009 08:54 PM

22 April 2009

Sergiu

Lansare Ubuntu 9.04

Mâine se lansează cea mai recentă versiune a distribuției mele preferate, Ubuntu, ajuns la versiunea 9.04 - Jaunty Jackalope.

Dacă vrei să fii printre primii care vor downloada noua versiune intră pe http://torrent.cs.pub.ro/ în cursul zilei de mâine și vei putea să o downloadezi cu viteză maximă. Pe lângă persoanele care vor sta la seed ai la dispoziție 8 sisteme din Politehnică legate la conexiuni de bandă largă.

După ce ai downloadat poți să urmărești în timp real tot evenimentul pe aceeași pagină de mai sus, statisticile urmând să fie folosite pentru proiectul P2P-Next.

Pentru mesajul oficial și alte detalii vezi și post-ul lui Alex.

22 April 2009 04:23 PM

Changing the world

One More Day’s Light


Sau mai bine zis, inca o versiune de ubuntu. Incep cu anuntul oficial si continui cu comentariile

Ubuntu 9.04 (Jaunty Jackalope) va fi lansat pe 23 aprilie 2009 [1]. Vrei sa fii primul care il testeaza? Vrei sa vezi live cati utilizatori l-au descarcat si cu ce viteze?
Profitand de lansarea Ubuntu 9.04, in cadrul Facultatii de Automatica si Calculatoare din Universitatea Politehnica Bucuresti a fost configurat un sistem de distributie bazat pe BitTorrent. Vei avea la dispozitie:

  • 8 sisteme seeder initiale pentru distribuirea imaginilor de Live CD / Live DVD (K)Ubuntu. Dupa care vei profita de tot swarm-ul…
  • latime mare de banda (retea locala de 1Gbps per seeder, iesire in Internet de 10Gbps)
  • statistici in timp real legate de starea swarm-ului de peeri (grafice cu viteza medie de download/upload, numar de seederi/leecheri, etc)

Stiai ca protocolul BitTorrent este protocolul cu cea mai mare crestere in popularitate in ultimii ani [2] ? Un procentaj important al traficului din Internet (în jur de 30-35%) este trafic BitTorrent[3].
Fisierele .torrent vor fi disponibile la adresa http://torrent.cs.pub.ro imediat dupa lansarea oficiala [1]. Vom copia cat mai repede iso-urile de Live CD si Live DVD si le vom seed-ui. Tot la adresa http://torrent.cs.pub.ro vei putea urmari live starea swarm-ului.
Participa la experiment! Downloadeaza (K)Ubuntu si intra in swarm !
Rezultatele acestui experiment vor fi folosite in cadrul proiectului P2P-Next [4], care are ca obiectiv crearea unei infrastructuri de distribuire rapida de continut folosind modelul peer-to-peer. Universitatea Politehnica din Bucuresti este partener in cadrul acest proiect.
Cele 8 sisteme seeder prezentate mai sus vor fi active timp de doua saptamani de la lansare. Un sistem va ramane seeder si dupa aceasta perioada. In masura in care rezultatele experimentului sunt satisfacatoare, experimentul va fi reluat pentru distribuirea altor imagini si fisiere mari in cadrul comunitatilor open-source. Sistemul seeder de mai sus va putea fi, de asemenea, consolidat ca seeder permanent.

Daca doriti mai multe detalii. ne vedem pe pagina oficiala.

De-acum comentarii. In ultima vreme am tot observat ca foarte multi oameni sunt constienti ca au cateva drepturi in domeniul IT dar nu stiu care sunt. Si oricum nu le citesc deoarece licentele sunt acolo doar pentru a fi acceptate fara a se scana cu privirea. Pe lista de discutii a cetei am aflat insa de cazuri de oameni care au castigat procese pentru respectarea drepturilor lor. Poate asa ar trebui sa faca toti, in momentul in care asemenea procese vor fi foarte multe nu va mai vinde nimeni laptopuri cu vista preinstalat pentru a ascunde calitatea proasta a aparatului si a mai trage putin la pret. Poate atunci cand oamenii isi vor cunoaste drepturile si vor milita pentru ele se vor realiza mult mai multe programe cu adevarat bune.

Pana atunci, cei cunoscatori sau care sunt interesati vor participa la diverse conferinte si vor folosi din ce in ce mai mult programe libere.  Ramane sa vad la Eliberatica de anul asta ce se va spune de parlament, al carui site avea ultima data probleme cu randarea pe browsere diferite de IE.

Daca tot am vorbit de Eliberatica, folosesc acest prilej pentru a va spune ca in acest an cateva organizatii Open Source sau Free/Libre Open Source Software (numele complet) isi vor prezenta activitatea in cadrul unor standuri. Rosedu va fi si ea prezenta acolo.

Inchei (din cauza obligatiilor pe ziua de azi, voi reveni mai tarziu cu alt tip de entry) cu un citat dedicat anumitor grupuri, anumitor factori raspunzatori (printre care, raspunzatori de faptul ca nu pot folosi eficient si sanatos diacritice aici decat daca descarc driverul lui secarica, lucru pe care nu am acum timp sa-l fac).

Hubris made the angels of Heaven into devils…
And thier obstinacy keep them in Hell

de Mithrandir la 22 April 2009 02:24 PM

21 April 2009

Student la CS

Experiment torrent lansare ubuntu 9.04

Atențiune, atențiune:

Ubuntu 9.04 (Jaunty Jackalope) va fi lansat pe 23 aprilie 2009 [1]. Vrei sa fii primul care il testeaza? Vrei sa vezi live cati utilizatori l-au descarcat si cu ce viteze?
Profitand de lansarea Ubuntu 9.04, in cadrul Facultatii de Automatica si Calculatoare din Universitatea Politehnica Bucuresti a fost configurat un sistem de distributie bazat pe BitTorrent. Vei avea la dispozitie:

  • 8 sisteme seeder initiale pentru distribuirea imaginilor de Live CD / Live DVD (K)Ubuntu. Dupa care vei profita de tot swarm-ul…
  • latime mare de banda (retea locala de 1Gbps per seeder, iesire in Internet de 10Gbps)
  • statistici in timp real legate de starea swarm-ului de peeri (grafice cu viteza medie de download/upload, numar de seederi/leecheri, etc)

Stiai ca protocolul BitTorrent este protocolul cu cea mai mare crestere in popularitate in ultimii ani [2] ? Un procentaj important al traficului din Internet (în jur de 30-35%) este trafic BitTorrent[3].
Fisierele .torrent vor fi disponibile la adresa http://torrent.cs.pub.ro imediat dupa lansarea oficiala [1]. Vom copia cat mai repede iso-urile de Live CD si Live DVD si le vom seed-ui. Tot la adresa http://torrent.cs.pub.ro vei putea urmari live starea swarm-ului.
Participa la experiment! Downloadeaza (K)Ubuntu si intra in swarm !
Rezultatele acestui experiment vor fi folosite in cadrul proiectului P2P-Next [4], care are ca obiectiv crearea unei infrastructuri de distribuire rapida de continut folosind modelul peer-to-peer. Universitatea Politehnica din Bucuresti este partener in cadrul acest proiect.
Cele 8 sisteme seeder prezentate mai sus vor fi active timp de doua saptamani de la lansare. Un sistem va ramane seeder si dupa aceasta perioada. In masura in care rezultatele experimentului sunt satisfacatoare, experimentul va fi reluat pentru distribuirea altor imagini si fisiere mari in cadrul comunitatilor open-source. Sistemul seeder de mai sus va putea fi, de asemenea, consolidat ca seeder permanent.

Pagina oficială a descărcărilor de ubuntu (pentru România) este http://www.ubuntu.ro/obtineubuntu

LE: urmăriți-ne pe Twitter: https://twitter.com/UbuntuTorrentE

de Alex Eftimie la 21 April 2009 06:29 PM

03 April 2009

Changing the world

Answers Given To Questions Never Asked


Titlul e scos dintr-o replică auzită azi (parcă): “MM can answer SO questions before someone asks them“. Păstrând nota comică (și fiind un AW), dau paste la un mesaj al lui RD (ascultând astfel și de ideea cuiva de a-l face public):

The Universe has many stars but only one Sun. A giant celestial body that gives us all hope, purpose and guidance. That Sun is called MM.

More on MM’s unique skills:

MM always runs in kernel mode
MM can reverse entropy.
MM’s second best apprentice was Chuck Norris. His best apprentice was a guy named Hryt Loff Russiv who most people call God.
MM is short for Messiah’s Messiah.
MM created the Xel’Naga.
There is no daylight. Those are MM’s enlightening thoughts. They keep circling the world to keep everyone happy.
MM understands transcendence.
MM can fix Michael Jackson’s face. He doesn’t because he thinks he’s just too funny.
Heaviside invented the words conductance, inductance, impedance, admittance, susceptance after a short talk with MM.
Krishnamurti was a religious man. He believed in MM.
MM can handle SIGKILL.
MM has three brains running in RAID5.
MM is the pre-Alpha and post-Omega.
MM can recurse and his stack does not overflow.
MM controls the Internet; he makes us think it’s free.
MM will dictate the switch to IPv6.
MM is replenishing /dev/random.
Git, Bazaar, Mercurial and Darcs are but hooks to MM’s ultimate SCM.
MM is the law.
Everybody wants to be a MM.

Doar MM nu vrea să fie un MM. :D

Beginning the fourth part of the saga… Stay tuned.

de Mithrandir la 03 April 2009 07:02 PM

09 March 2009

Sergiu

eLiberatica 2009

eLiberatica 2009 - The Benefits of Open and Free Technologies Conference
Iată că s-au anunțat detaliile pentru eLiberatica 2009, cea mai mare conferință despre FLOSS din România. Deși lista nu e finală se anunță o serie de vorbitori destul de celebrii, al căror nume poți să îl găsești aici. eLiberatica va avea loc în rectoratul UPB între 22 și 23 mai 2009.

Dacă anul trecut prețul biletului a fost un pic mai mare, anul acesta chiar nu există motiv să nu mergi(decât poate cel că n-ai mai prins bilet dacă nu te grăbești) așa că dacă vrei să mergi cu noi(grupul ROSEdu) și poți să te miști destul de repede urmărește instrucțiunile de aici.

09 March 2009 08:14 PM

Student la CS

Eu merg la eLiberatica 2009…

…vii și tu?

eLiberatica se prezintă singură: cea mai mare conferință despre Free/Libre Open Source Software din România. Și mai mult de atât: anul acesta se ține în Politehnică!

Dacă ești din Poli și vrei să mergi împreună cu grupul ROSEdu (deja >15 persoane), urmează cât mai repede instrucțiunile de la: http://wiki.rosedu.org/Eliberatica2009/Organizare .

de Alex Eftimie la 09 March 2009 07:59 PM

24 February 2009

Changing the world

CDL


Știi ce au în comun Firefox, Thunderbird, OpenOffice.org, Pidgin și VLC?Vrei să afli cum se dezvoltă un proiect open source? Cum se programează curat, ce unelte se folosesc, ce înseamnă o comunitate? Vrei să înveți cum să colaborezi și să dezvolți în echipă propriul proiect?Vino la Cursul de Dezvoltare Liberă, organizat de ROSEdu în Facultatea de Automatică și Calculatoare. Cursul este gratuit, se va desfășura în fiecare weekend începând cu 7 martie, cu participanți selectați prin interviu.

Află mai multe și înscrie-te acum, la http://cdl.rosedu.org/ !

Grăbește-te, înscrierile se încheie pe 4 martie!

Am înrerupt seria specială pentru un comunicat extrem de important. De fapt, pentru a anunța ceea ce a fost pregătit din toamnă cu diverse întâlniri, diverse discuții și diverse soluții la diversele probleme apărute. Anyway, acum pare a fi ceva ce va merge. So, let’s begin.

ROSEdu [1] aduce programatorilor pasionați un Curs de Dezvoltare Liberă (CDL) [2], predat o perioadă de 6 săptămâni, în weekend, în Facultatea de Automatică și Calculatoare; curs având ca scop central acumularea unor noțiuni necesare pentru a produce soft open-source în echipă [tehnologii de organizare ale unui proiect software (SVN, Trac, git), comunicarea în cadrul unei comunități (folosirea listelor de discuții), debugging-ul programelor, modalități de licențiere a soft-ului, precum și medii de programare (Python, GTK)]. Desigur, vor exista și scopuri anexe, dar aș spune prea mult acum dacă m-aș lega de ele. Și trebuie să nu depășesc 300 cuvinte. :P

Pentru a pune în practică cunoștințele acumulate, echipele de studenți vor lucra la o serie de proiecte open source în cadrul unor Hackathons.

Dacă v-am stârnit interesul, vă mai spun că înscrierile sunt deschise (și gratuite) [3].

PS: despre CDL au mai scris: AJ [4], AE [5] and more (to be updated).

[1]: http://rosedu.org/
[2]: http://cdl.rosedu.org/
[3]: http://cdl.rosedu.org/inscriere
[4]: http://alexj.info/?p=667
[5]: http://alex.eftimie.ro/2009/02/24/curs-de-dezvoltare-libera/

de Mithrandir la 24 February 2009 08:20 PM

Student la CS

Curs de Dezvoltare Liberă

În semestrul care tocmai a început, pregătim la ROSEdu un curs despre cum se dezvoltă liber, cu unelte deschise și ce înseamnă o comunitate de programatori.

Mesajul care a fost trimis pe listele de discuții, este:

Știi ce au în comun Firefox, Thunderbird, OpenOffice.org, Pidgin și VLC?

Vrei să afli cum se dezvoltă un proiect open source? Cum se programează curat, ce unelte se folosesc, ce înseamnă o comunitate? Vrei să înveți cum să colaborezi și să dezvolți în echipă propriul proiect?

Vino la Cursul de Dezvoltare Liberă, organizat de ROSEdu în Facultatea de Automatică și Calculatoare. Cursul este gratuit, se va desfășura în fiecare weekend începând cu 7 martie, cu participanți selectați prin interviu.

Află mai multe și înscrie-te acum, la http://cdl.rosedu.org/ !

LE: De ce acest curs? Pentru că zilnic folosim aplicații libere, fie că sunt pe Windows, fie că sunt pe Linux. Pentru că nimeni nu ne învață @cs cum sa folosim Subversion, dapăi git. Pentru că ne plac și vrem să le împârtășim celorlalți. Am zis.

de Alex Eftimie la 24 February 2009 07:31 PM

15 February 2009

Student la CS

Rezumat sesiune de iarnă

Sesiunea s-a terminat…. (hai să ne dăm viteji)

- învățat în plus niște lucruri scăpate în timpul anului

- citit Micul Prinț, Cine suntem,

- văzut Fight Club, The Terminal,

- început învățat cânta chitară

- fost la AG Weinberger – Interzis FM

- făcut script, rezolvat problemă Gmail Voice pe ubuntu

- aranjat o nouă temă pentru planeta ubuntu

- scris cel mai scurt cod so far la P1, în concursul lui mm

- lucrat cu echipa, pregătit oscdc

- plecat vizitat Viena.

de Alex Eftimie la 15 February 2009 07:10 AM

20 January 2009

Sergiu

World of USO 2 la final

A doua ediţie World of USO s-a terminat ieri odata cu festivitatea de premiere unde câştigătorii au primit premii din partea echipei de USO.

La premiere au participat membrii echipei de USO, membrii ROSEdu şi câştigătorii WoUSO de anul trecut. O surpriză plăcută pentru mine a fost faptul că, din cei 11 premiaţi, au fost prezenţi 10.

Iată şi câteva statistici interesante privind WoUSO 2008-2009.

Provocări totale: 1668

Puncte strânse în total: 24949.5 din care 7379.5 de la provocări, 6034 de la QoTD şi 11770 de la quest.

Număr de persoane care au terminat quest-ul: 26.

Mai multe detalii privind câştigătorii, precum şi cei care au mai scris despre premiere găsiţi pe site-ul ROSEdu.

Mulţumiri lui Victor Cărbune pentru pozele făcute.

Nu în ultimul rând aşteptăm studenţii de anul întai în cadrul activităţilor ROSEdu. WoUSO este un proiect Free/Open Source şi avem nevoie de ajutorul vostru pentru a continua dezvoltarea lui.

20 January 2009 10:43 AM

19 January 2009

Student la CS

Premierea World of USO, ediția 2009

Astăzi am încheiat și premiat participanții la cea de a doua ediție World of USO. Într-o atmosferă de vis, cu lumini cazânde și multă multă voie bună, am onorat 10 studenți de anul I cu diplome și mici atenții din partea echipei USO.

Ar mai fi de zis că WoUSO e liber, a trecut și printr-un ROSEdu Summer of Code, a fost și premiat și multe altele.

Mă rezum la: poze, poze, pooze (de la Victor Cărbune):

http://picasaweb.google.co.uk/victor.carbune/PremiereWoUSO#

de admin la 19 January 2009 09:06 PM

15 January 2009

Changing the world

Its Hour Come ’round at Last


Ar fi trebuit să se cheme 21/3 in spiritul articolului de anul trecut. Dar deoarece mă pot juca mult cu numerele alea amales alt titlu și am pus jocul la piry. Să văd întâi cum a fost acest an, cum a decurs, câte realizări am avut și câte probleme am provocat. Nu le voi lua în ordine cronologică și nici după legături evidente (așa cum am procedat și până acum).

Voi începe prin a spune că am găsit un blog foarte interesant deținut de Ana și care a dat multe sfaturi în diverse momente esențiale. Blogul l-am găsit într-o oarecare zi de plictiseală și m-a atras titlul unui articol de care m-am și legat. Tot de acolo am aflat că omul poate dispune de o infinitate de resurse, lucru dovedit din plin în trecutul apropiat dar și îndepărtat. A fost problema cu MN-ul care mi-a fost reproșată și în acest an într-un comentariu și am trecut de ea destul de bine. În prezent sunt asistent la MN și sper că voi face treabă bună. Au mai fost și alte momente generatoare de schimbări și toate au fost trecut prin găsirea unor resurse care nu păreau a fi acolo (mai multe puțin mai jos).

Am avut parte de multe evenimente alături de cei din Rosedu, Piranha și celelalte locuri din regie ne-au avut de multe ori adunați împreună pentru a sărbători diverse evenimente: lansare de Ubuntu, pregătire UIF, reclame UIF (și aici ca și aici), două install fest-uri (aici și aici), Am participat la Rosedu Summer of Code, s-a lucrat destul de mult la hfall (deși mai avem destul de multe de făcut – situația după un an a rămas cam la fel și în prezent). Am participat la Rosdev și Eliberatica (am pierdut link-ul rezervat pentru asta, nu-l mai caut). Și nu în ultimul rând, se pare că în curând Rosedu va deveni o organizație cu statut ca la carte, lucru care nu poate face decât să mă bucure.

Am văzut foarte multe filme care s-au dovedit a fi utile și din care am extras și extrag citate. Andromeda, Firefly, etc. Le găsiți pe toate în categoria review. Ce am link-at aici erau mult prea importante pentru a nu fi incluse. Reprezintă un fel de poligon de control pentru un spline, bucăți din cele două episoade și nu numai fiind vizibile aproape oriunde.

Am participat la deschiderea anului universitar deși nu pot zice că a fost mare lucru important acolo. Voi merge șila anul pentru a studia câteva teorii emise pe parcurs. Mai interesant a fost de văzut prima impersie a studenților de anul întâi din perspectiva unui student de anul 2.

O mare problemă a fost cauzată de faptul că – dorind să dau un feedback obiectiv de forma cum pare la început, cum pare la mijloc, cum pare la final – cineva sus pus s-a supărat pe ce-am scris la un moment dat, legându-se de cel mai neimportant aspect din tot entry-ul de acolo. Oricum, fac o corectură a acelui aspect pentru că era oricum greșeala mea. Fragmentul “Până acum nu am făcut decât să auzit bancuri adevărate, nici măcar o problemă nu s-a rezolvat la acel seminar. Poate spre final lucrurile vor reveni la normal. era 90% adevărat după primul seminar dar nu mai este la fel de adevărat acum. Într-adevăr s-a făcut doar ABC-ul necesar dar sunt perfect conștient că nu se putea face mai mult. După cum sunt conștient și de faptul că ar mai fi multe de învățat până când voi putea realiza exact care este ABC-ul necesar și care porțiune reprezintă litera D. Pentru a mai preveni asemenea lucruri dar și din cauza altor articole ce criticau diverse aspecte am instaurat sistemul psf. Poate după ce voi reuși să completez acele licențe și tot voi legaliza întreg acest aspect.

Partea cea care s-a terminat cel mai rău este cea care critica aproape 99% din studenți. Pornind de la o observație de mult timp în urmă, pornind cu un entry scris în glumă după un examen din sesiunea 2, pornind de la faptul că s-a observat la un moment dat o îmbunătățire, am invocat psf-ul și am scris un entry foarte lung (două de fapt): unul în care mă întrebam dacă nu cumva studenții fac acum facultatea doar pentru diplomă (ceea ce se și întâmplă) și altul în care încercam să ofer soluții – date și de alții – referitor la organizarea examenelor. Făceam asta pentru că “problema de bază în România la ora actuală: majoritatea populației încearcă cu orice mijloace să fie considerată ca fiind o persoană total diferită de ceea ce este. Dacă într-o zi toți și-ar da jos măștile lucrurile ar arăta cu totul altfel, chiar dacă numai pentru o zi.” Și o mare parte a acestor măști este cauzată de un sistem educațional prost. Vin mulți studenți cu 10 (9.5+) la admitere, bac, liceu și, când observă că la facultate nu mai au aceleași performanțe aleg drumul cel mai ușor: frauda intelectuală. Nu zic că toți fac asta, sunt multe persoane care chiar dacă au copiat la examenul X se simt rușinați după, persoane pe care le stimez foarte mult – mai ales dacă materia era una împuțită. Dar nu fac același lucru pentru cei care trec examenele la materiile de profil așa cum trece o gâscă prin apă, persoanele care acumulează goluri peste goluri doar din dorința de a obține acel carton de la final. Totuși, mentalitatea conform căreia Esti prost daca ai onoare si daca tii la ea a generat mici probleme pentru mine și m-a făcut să-mi revizuiesc această atitudine. După un moment în care totul părea a se fi prăbușit, timpul și infinitatea de resurse mi-au dovedit că există câteva soluții, dintre care am acceptat-o și eu pe cea mai facilă momentan. Poate după o oarecare pauză în acest domeniu, timp în care voi lucra pe alte direcții, poate după această pauză voi reuși să realizez acel mic pas care va aduce by sidewind acel cutremur care va schimba un sistem învechit.Poate că e mai bine așa, poate voi evita momentul în care voi spune we fucked up the end game.

Abia am ajuns la jumătatea articolului, acum vine partea cea mai importantă a lui. Pornind de la ce am scris cândva despre inginerul ideal (de fapt având doar mugurii acelei discuții), pornind de la o idee din Troy, idee necomentată destul de mult pe pagina unde i-am făcut review acestui film (dar pe care nu o voi comenta nici acum) am decis să incerc diverse chestii de pe autostrada 42. Am participat la sesiunea de comunicări de anul trecut deși a fost la materii fără prea mari legături cu IT-ul: pedagogie (unde planul de predare al lecțiilor asistate de calculator a fost premiat cu premiul întâi) și filosofie (unde premiul 3 pentru eseul privind predictabilitatea existenței, eseu scris împreună cu Mihnea, a ajuns abia azi). Poate anul ăsta voi participa la materiile corecte. Oricum după publicarea licențelor voi publica și acele articole, cu învoirea participanților în redactarea lor, dacă e cazul.

Tot pe acest fir notat 42 am făcut câteva experiențe cu materiale open-source. Un plugin de  pidgin, câteva teste de distribuții Linux și ceva versiuni de window-managers. Voi continua cândva experiențele lăsate baltă, doar că nu acum.

M-am distrat la un moment dat cu metode numerice aplicate în fizica computațională, am făcut inclusiv simulări monte-carlo într-un oarecare proiect pe baza asta. Ba chiar am avut și un început de teorie privind terminarea parțială a algoritmilor de tip Monte-Carlo, idee nepusă în practică și necontinuată din toamnă.

Banda de circulație de pe autostradă pornește și de la o frază din Knuth: ““Science is what we understand well enough to explain to a computer. Art is everything else we do.“. Pornind de la un joc cu reguli foarte simple dar extrem de dificil pentru calculator (estimat a fi mai dificil decât go), pornind de la multe pdf-uri cu diverse tehnici din AI, m-am trezit angrenat rapid pe această bandă. Nu știu cât de multe voi face dar aș vrea să pregătesc ceva interesant din domeniu pentru sesiunea de comunicări, mai mult decât e deja pregătit pentru filosofie 2.

Oricum, o altă chestie de care sunt mândru că s-a realizat în acest an este concursul de programare. Deși are destui de puțini participanți momentan, sper ca prin chestia pe care o voi face luni să mai aduc câțiva. Și dacă tot vorbim de programare pot spune că sunt pe deplin mulțumit de rezultatele obținute de grupele mele la programare până acum (evident că se putea și mai bine dar nu poți cere excelență uniformă, poți doar prin extragerea unor reprezentanți).

Și mai sunt mândru și de realizările din pardus. Dar despre ele nu pot vorbi acum.

Anyway, trebuie să termin și eu aici din multe motive (printre care și faptul că am depășit 1600 de cuvinte și știu că am cel puțin 4 linkuri cu 1000+ cuvinte – nevrând să-mi plictisesc cititorii va trebui să mă opresc)

Pentru acest an aș vrea să se intâmple destul de multe dar nu pot garanta că se și vor întâmpla. Oricum, 12% din ele e deajuns (rev / 42 2). 12% apare și în următorul banc – citat din Andromeda, episodul care a dat titlul de azi:

Dylan: It’s a little-known law of thermodynamics – The Conservation of Optimism – there’s only so much to go around.
Beka: In that case, it’s simple – lower your expectations.
Dylan: You’re right. I officially declare this glass 12% full.
Beka: That’s the spirit.”

Gata pe azi, revin mâine sau mai târziu. Și următorul entry de peste 1600 cuvinte și cu multe linkuri va fi peste un an, la 22/4 (deși nu e sigur)

Fly safe,
MtW

de Mithrandir la 15 January 2009 12:43 PM

08 December 2008

Changing the world

1 an de hfall


Azi e îndeplinește un an de când gravitația a început să acționeze asupra unui oarecare ciocan. Azi se îndeplinește un an de la prima întâlnire hfall unde chiar s-au stabilit câteva chestii. Dinacea zi am avut un coding style, au existat mici sarcini, etc. Chiar daca nu s-au realizat când a trebuit, chiar dacă tot semestrul doi s-a lucrat foarte puțin la hfall a fost o etapă esențială. Un semestru întreg am învățat să folosesc coding style, să folosesc cod scris de alții, svn, etc.. Dar, cel mai important, învățasem ce bun e un cod ce respectă anumite guidelines.

A venit vara, s-a terminat sesiunea 2 și a fost Rosedu Summer of Code. Deodată s-a lucrat la ciocan foarte mult și progresam cu pași de uriaș (ca în basme: creștea codul într-o săptămână cât ar fi crescut înainte într-un an). Dar doar în prima săptămână că apoi am îneput să dăm peste bugs. Unele s-au rezolvat, altele sunt șî acum existene. Dar acum avem un program oarecum fix de dezvoltare a engine-ului față de semestrul trecut. Din păcate, avem și un cod scris la întâmplare și încâlcit. E greu de descurcat prin el în stadiul în care arată acum. Din fericire – probabil – va trebui să-l rescriem că unii au lansat pyglet 1.1 care e total diferit de pyglet 1.0, alții au scos python 3.0 care are mici diferențe importante față de 2.5-ul folosit de noi. Probabil odată cu rescrierea vom realiza și structuralizarea mai bună a codului.

Alte lucruri bune:

  • știu să folosesc câteva tools utile la redactarea unui cod – chiar dacă nu așa de bine pe cât ar trebui
  • se acumulează experiență
  • e fun să vezi cum sursa de lumină nu se plasează unde trebuie
  • etc
  • etc

Lucruri rele (ca să am o notă neutră):

  • se face uneori prea mult mișto de anumite situații. sudo vim, svn co, etc.. Dar e ok cât timp au rolul de a te provoca să nu mai faci greșeli.

Ultimul rezumat hfall este aici. Acolo sunt și ceva demo-uri, dacă mai sunt linkurile valide.

de Mithrandir la 08 December 2008 09:29 PM

18 November 2008

Student la CS

Howto: Gmail Voice and Video Chat on Ubuntu Linux

The Gmail Team at Google recently released Voice and Video chat for Gmail, available via a browser plugin. Unfortunately the plugin is only available for Mac and Windows systems.

Digging a little, I found that is possible to use this functionality also on Linux, in my case Ubuntu 8.10 Intrepid Ibex. As far as I tested, this method offers only audio (voice) functionality, because of some Wine limitations.

For this to work, you’ll need the browser plugin to be installed on Windows.

What you have to do is:

  1. Install the latest version of Wine.
  2. Download Firefox 3 for Windows and install it under Wine. LE: also install Adobe Flash Player
  3. Modify this file, replace alex with your username.
  4. Using wine’s Registry Editor (~/.wine/drive_c/windows/regedit.exe) import gmail.reg.
  5. Copy from a windows installation the next files from Documents and Settings (preserving directories structure) into ~/.wine/drive_c/windows/profiles/alex/ (replacing alex with your username):

/Local Settings/Application Data/Google/Google Talk Plugin/googleadapter.dll
/Local Settings/Application Data/Google/Google Talk Plugin/googletalkax.dll
/Local Settings/Application Data/Google/Google Talk Plugin/googletalkplugin.dll
/Local Settings/Application Data/Google/Google Talk Plugin/googletalkplugin.exe
/Application Data/Mozilla/plugins/npgoogletalk.dll

Open Firefox from Applications->Wine->Programs->Mozilla Firefox and check if the Google Talk Plugin NPAPI appears installed (Tools->Addons->Plugins).

If everything went right, you may now happily use the voice capabilities of the new Gmail Videochat feature, on your Ubuntu Linux Installation!

LATER EDIT: Because of the popularity of this post (+1000 views), I also made a small script doing all of this for you, you can download it from here and use it at your own risk.

Gmail Voice and Video chat on Ubuntu using Wine

de Alex Eftimie la 18 November 2008 03:29 PM

03 November 2008

Student la CS

Fu Studențiada

Am uitat să scriu pe blog (să bloguiesc cum ar spune unii) că săptămâna trecută a fost Studențiada.

Ideea de plecare a fost bună, implementarea și răspunsul studenților au lăsat puțin de dorit:

Datorita numarului mic de inscrisi la majoritatea trainingurilor, numarul acestora a fost restrans la 5. Astfel am ales 3 traininguri la care s-au inscris cei mai multi participanti.

(dintr-un email de la Echipa UNSR)

Asta și pentru că studentul nostru este comod sau nu știe să-și împartă timpul.

Eu am ajuns pe la echitație marți, la film miercuri și la teatru duminică. La teatru mi-a plăcut ze most, a fost fain să văd pe viu pe Cristina Stamate, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Carmen Trandafir ș.a.. Îmi pare rău că n-am ajuns tot săptămâna asta și la operă, nu fu timp… sâmbătă de exemplu am avut team-building, pe numele lui ROSEdu Social Thingie.

Cam atât… noapte bună. LE: altă reacție la Mihai.

de Alex Eftimie la 03 November 2008 09:28 PM

Changing the world

Alegeri LSAC


Ultima săptămână a fost marcată de multe evenimente despre care nu aș fi vrut să vorbesc până nu se definitivau toate. Dar alegerile de la LSAC m-au forțat să renunț la acea idee.

Voi începe cu aceste alegeri. De 2 săptămâni și mai bine, un număr de studenți au început să-și facă campanie electorală pentru Liga Studenților din A&C. Toate bune și frumoase, nu ne supăram pentru un mesaj pe listele de discuții (dar doar unul nu mai multe cum a făcut candidata din CB). În schimb mi se pare tare penibil să mergi să lipești pe stâlpi, pe ușile din cămine, prin rectorat, în săli unde nu face nimeni de la A&C, oriunde vezi cu ochii, etc., același afiș stupid cu numele tău și cu mesajul tău de campanie. Poate dacă respectivul și-ar fi redus activitatea publicistică ar fi avut mai multe șanse să fie ales. Șansele lui s-au redus drastic când a început să ne spameze pe mail. De fapt, acesta este și motivul care m-a enervat. Am primit de la el 4 emailuri cu același text în mai puțin de 6 ore. Din acest motiv i-am și trimis un mail dur, după cum merita. Consider că un candidat ideal este cel care-și face campanie la nivelul necesar, fără a supralicita sau exagera. De asta nici nu voi merge să votez.

Alt aspect: săptămâna trecută s-a lansat noul ubuntu, 8.10. Spre rușinea mea, recunosc că nu l-am luat până acum. Pe de-o parte nu mi-am făcut destul timp, pe de alta mi-a fost lene să-mi trec în baza de date toate adresele de unde am descărcat diverse pachete de LaTeX. Până la Crăciun voi avea 8.10, sigur.

Sâmbătă am mers la bowling cu cei din Rosedu, parțial pentru a sărbători noul ubuntu (după cum se vehicula pe listele de discuție), parțial pentru socializare. A fost super tare.

Joi am aflat de metoda studențească de rezolvare a sistemelor de ecuații: regula 10%. Conform ei 11.5/10 este 1. Mai multe când mă voi lega iar de EEA.

Ciocanul cade acum pe un mic teren dar nu-l putem selecta pentru a-l pune din nou să pice. Săptămâna asta se va lucra la el.

Am găsit un nou serial de urmărit – mai multe detalii când îl voi termina. Se va lăsa cu un review aproximativ la fel de lung ca și cel despre Andromeda. La acel feedback voi mai adăuga câteva detalii și despre alte aspecte. Stay tuned (©).

Duminică era deadline-ul pentru prima temă la programare. Noaptea de sâmbătă spre duminică a fost o perioadă în care curs.cs nu a mers. Au fost mici probleme cu cei care au vrut să strecoare o temă după deadline, parțial rezolvate. De acum trebuie să mă apuc să le corectez. :D Va fi fun.

Leaving, voi reveni cu mai multe detalii, inclusiv despre alte aspecte, într-o altă zi.

de Mithrandir la 03 November 2008 07:25 PM

28 October 2008

Student la CS

World of USO v2: The Rising

World of USO the Rising Logo

Cu emoții și cu mici probleme, am lansat în spațiu cea de a doua versiune a jocului suport de curs World of USO. Dedicat studenților de anul I ai facultății de Automatică și Calculatoare a Politehnicii, World of USO este o aventură a cunoașterii, o bună resursă de învățare despre sistemele de operare și de distracție.

WoUSO, proiect autentic ROSEDu, a trecut prin ROSEdu Summer of Code și a primit steroizii necesari să facă față generației 2008. A fost recompensat cu locul I la sesiunea de comunicări științifice din UPB și cu locul 4 la IBM Best Linux Application 2008.

Povestea a fost scrisă și în acest an cu măiestrie de Andrei Buhaiu.

Puteți să-i faceți o vizită folosind utilizatorul demo și parola demo la https://wouso.rosedu.org/ (sau contul de pe curs.cs.pub.ro, dacă aveți unul).

Bonus: fețele jucătorilor (link ascuns).

LATER EDIT: alte detalii la Sergiu care a scris mai bine decât mine :P (eu am uitat desigur să mulțumesc).

de Alex Eftimie la 28 October 2008 03:01 PM

07 October 2008

Student la CS

Ubuntu Install Fest 2

Sâmbătă asta, alături de băieții buni din ROSEdu, organizăm al doilea Install Fest de Ubuntu în Politehnica București.

Vrem să-i ajutăm în principal pe studenții de anul I ai Facultății de Automatică și Calculatoare să se familiarizeze cu Linux-ul, dar ușile uif sunt deschise tuturor.

Promovarea am făcut-o online, pe blog-uri, grupuri, forum-uri, status-uri cât și offline, pe LCD-uri și prin afișe. Imaginea cu pinguini înotând liberi (folosită la primul install fest) a revenit în atenție, asta și datorită design-ului simplu și grăitor al afișului care îi aparține lui Andrei Ghiuru.

Ce-ar mai fi de adăugat este că acest gen de eveniment nu pot avea loc decât prin bunăvoința și dedicarea membrilor unei comunități, în cazul acesta ROSEdu.

Te așteptăm acolo :). Mai multe detalii de localizare pe pagina UbuntuInstallFest.

LE: am pus un rezumat a ce a fost la uif aici.

de Alex Eftimie la 07 October 2008 04:58 PM

06 October 2008

Student la CS

We can haz plasme

Astăzi am cucerit legendarele LCD-uri din Automatică:

Desigur, prin amabilitatea lui Mihai Dascălul. Foto: Mihai Dumitrache.

LE: evenimentul promovat este Ubuntu Install Fest mai multe detalii în curând.

de Alex Eftimie la 06 October 2008 04:56 PM

25 July 2008

Changing the world

Distractie cu pidgin


Nu aveam ce face zilele astea si aveam mai demult un plug-in de pidgin care nu functiona asa cum as fi vrut eu. Plug-in-ul se numeste session save si este util pentru ca tine minte toate taburile / ferestrele deschise si le restaureaza in cazul unei crapari a sistemului. Acelasi lucru il face si in momentul in care pidgin isi termina executia cu cod 0 (adica, decideti sa dati Quit, restart,…). Partea care cauzeaza probleme este ca la pornire nu numai ca isi incarca acele taburi, dar mai si incarca portiuni din convorbire. Pe langa faptul ca acest lucru este complet inutil si redundant (exista plug-in-ul history care se ocupa cu exact acest lucru), liniile din convorbire se sterg in momentul in care se inchide pidginul cu fereastra respectivului user inchisa. Nu s-a gandit nimeni la faptul ca unii oameni vorbesc foarte mult unii cu altii si ca nu mai inchid acea fereastra. Daca unul din ei foloseste acest plug-in intr-o saptamana se va trezi cu foarte mult spam in fereastra, cauzat de acest plug-in.

Acum ca stiti subiectul, trecem la predicat. Nu aveam ce face zilele astea, fiind in pauza de hfall dar inca in perioada de practica. Asa ca m-am gandit sa rescriu acest plug-in. Iau codul sursa al omului si constat cu stupoare ca nu avea comentarii deloc si ca era si scris destul de aiurea. Ma mai documentez eu pe net si aflu ca trebuie sa lucrez in linux sau sa-mi pun cygwin. Cum nu vroiam cygwin o tai in linux. Constat din nou ca nu-mi functioneaza castile. De vineri pana duminica seara incerc sa rezolv problema asta. Si reusesc la un moment dat. Sa instalez toate kernel-urile disponibile printr-o singura comanda. Si apoi am aflat ca oricum nu exista solutie, la fel ca la placa video. Next time I’ll be more carefull when chosing machines.

Am reinstalat kubuntu si m-am pus luni pe debug. Dupa o oarecare deplosnitare am inteles cum vine codul si ce fac functiile alea. Comentez cateva bucati si compilez. Primul .so obtinut fara a fi cerut de altcineva. Testez in pidgin for kubuntu si sunt mirat ca functioneaza. Era ora 20.

Ma apuc sa fac un cross-compile ca sa obtin si dll-ul pt windows. Pe la 23 realizez ca nu pot face chestia asta in linux, asa ca ma intorc la msw si instalez cygwin. In acest moment noul plug-in functioneaza perfect.

Cat am stat pe linux am mai completat si documentatia despre virtualizare, care este aproape de final acum.

Si sa nu ma mai lasati sa fac upgrade dintr-o singura comanda. Decat daca vreti sa patiti asta.

PS: to myself: sa nu uit data viitoare de

i586-mingw32msvc-gcc

de Mithrandir la 25 July 2008 07:37 AM

10 July 2008

Student la CS

Încearcă încearcă

Pornind de la ideea celor de la deb’a’day, cu adaptările de rigoare, echipa Grupului pentru Software Liber lansează proiectul: încearcă.softwareliber.ro. Scopul “Încearcă” este de a prezenta aplicații libere (indiferent de platforma pentru care sunt scrise) în articole concise menite să atragă atenția asupra aplicației și nu să o prezinte exhaustiv.

Și tu poți contribui, propunând un articol sau pur și simplu ducând vorba mai departe. Pentru orice neclarități ne găsești la contact sau direct la incearca[la]softwareliber[punct]ro.

de Alex Eftimie la 10 July 2008 10:37 AM

29 June 2008

Changing the world

Anunt important - UIF


Ca membru ROSEdu am ocazia si marea placere sa anunt toti vizitatorii:

După o idee a lui Cosmin Dumitru …
organizată de ROSEdu …
sub conducerea lui Alex Eftimie …
cu sprijinul Facultății de Automatică și Calculatoare …
cu suspans în cantități industriale …
și doze suplimentare de emoție …

… vă invităm să parcipați la Ubuntu Install Fest 2008!

Ubuntu Install Fest este un eveniment de instalare și configurare a
Ubuntu 8.04 (lansat pe 24 aprilie) în contextul unei comunități de
pasionați.

Evenimentul se desfășoară Duminică, 11 mai, ora 12:00 în EG106 și EG306.
Pentru instalare/upgrade/configurare, va trebui să veniți cu laptopul
sau cu unitatea (avem noi monitoare și mouse-uri).

Va exista sprijinul “echipei tehnice”[4] dar și a comunității de oameni
care va participa la eveniment. Se urmărește instalarea aplicațiilor
dorite de fiecare utilizator, a driverelor, identificarea bug-urilor,
folosirea forum-urilor Ubuntu, folosirea Launchpad, etc. La final,
se va lăsa cu un joc în rețea B-).

Vă invităm să vă anunțați prezența înregistrându-vă[1]. Mai multe
detalii sunt prezente pe wiki[2] și afișul oficial[3]. Pentru informații
suplimentare trimiteți un e-mail la uif coada_de_monkey rosedu.org, sau intrați pe
canalul nostru de IRC: #rosedu@irc.freenode.net.

Vă așteptăm,
Ubuntu Install Fest TechTeam

[1] http://www.rosedu.org/form-uif.php
[2] http://wiki.rosedu.org/UbuntuInstallFest
[3] http://www.rosedu.org/files/uif2008-afis.jpg
[4] http://wiki.rosedu.org/UbuntuInstallFest/EchipaSuport

–Rezumat–
Pentru toti doritorii din facultate si nu numai, pentru toti cei care ar dori sa foloseasca ubuntu si tehnologiile Open-Source dar au intampinat mici probleme (sau mari): Duminica va instalam Ubuntu gratis si va oferim distractie simultan. Rezolvam orice mica problema sau orice mare bug apare in decursul acestui proces. Sunt asteptate cat mai multe persoane doritoare. Detalii pe afis aici: http://www.rosedu.org/~alexef/uifposter.jpg
–END here—

Sunt asteptate toate persoanele care sunt doritoare si pot veni.

de Mithrandir la 29 June 2008 08:08 AM

22 June 2008

Student la CS

Planeta Poli

Bun venit pe Planeta CS! Am creat această planetă cu gândul de a reuni blog-urile studenților și profesorilor din Facultatea de Automatică și Calculatoare din Universitatea Politehnica București.

Numele nu este, așadar, bine ales. Cum să-i zicem? Planeta CS? Planeta ACS? Planeta Calculatoare?

Feed-urile adăugate momentan sunt în principal cele de pe http://cosu.ro/blog/poliblogs/, cu mențiunea că nu am agregat decât categoriile/etichetele legate de facultate. Mi-ar plăcea să fie mai multe, de ce nu _toate_. Aștept propuneri și hackergotchi la planet(a)cs(punct)pub(punct)ro.

Totodată adresa este temporară, sugestii sunt de asemenea binevenite. La fel și aspectul (este același cu planeta ROSEdu), dar ăstea sunt detalii la care se poate lucra, dacă prinde ideea.

Ce spuneți voi

LATER EDIT: adresa finală este planet.cs.pub.ro, adresa de email - contact este mai sus.

de Alex Eftimie la 22 June 2008 10:34 AM

14 June 2008

Student la CS

RSoC phase 2

Vă spuneam mai devreme de inițiativa ROSEdu Summer of Code. Hai să programăm peste vară alături de oameni pasionați de ceea ce fac, în mediul universitar și open source.

Nu mai puțin de 42 de studenți s-au înscris în acest program, iar pentru noi, organizatorii, urmează faza a 2-a: preselecția. Cred că va fi destul de greu, însă avem speranțe că vom face treabă bună. Fiecare dintre cei care au aplicat are cunoștințe destul de bune, așadar competiția va fi strânsă.

Urați-ne noroc!

de Alex Eftimie la 14 June 2008 10:56 PM

08 June 2008

Changing the world

Rosedu Summer of Code


Intai mesajul de promovare (fratele RazvanD):

Salut!

Acest mesaj se adreseaza acelora dintre voi care doresc sa lucreze in
cadrul unor proiecte open-source cu impact in facultate pe perioada
verii (si nu numai).

Desi titlul dat acestei initiative este ROSEdu Summer of Code[1], nu
exista nici o afiliere cu Google. In mod cert, nu partea financiara :-D .
ROSEdu Summer of Code este organizat de ROSEdu si SRAIT studenti.

Daca de SRAIT[2] ati auzit, de ROSEdu[3] poate nu. ROSEdu este o
comunitate studenteasca din cadrul Facultatii de Automatica si
Calculatoare cu scopul de promovare a modului de colaborare și a
ideologiei open-source in mediul academic. Proiectul World of USO[4]
folosit ca suport pentru cursul de USO (anul 1 semestrul 1) este un
proiect implementat de comunitatea ROSEdu.

ROSEdu Summer of Code va ofera ca principal beneficiu participarea ca
membru activ in cadrul unor proiecte dintr-o gama variata si cu impact
in desfasurarea activitatilor didactice. In plus, activitatea
desfasurata in cadrul RSoC este considerata perioada de practica si va
rezulta in primirea unei adeverinte de practica. Reprezentanti din
partea facultatii sunt Razvan Rughinis si Razvan Deaconescu.

Proiecte in care va veti putea implica acopera o gama variata de
necesitati, limbaje de programare, interfete de utilizare. Veti avea
ocazia sa fiti membru al unei mici comunitati de dezvoltare open-source
folosind produse si utilitare tipice unui astfel de proiect: sistem de
versionare, compilatoare, interpretoare, wiki, bug reporting, liste de
discutii, IRC, site, etc.

Pentru alte intrebari sau detalii nu uitati sa consultati rubrica
FAQ[5].

Initiativa RSoC nu este dedicata numai celor ce doresc sa obtina o
adeverinta de practica ci si oricarei persoane interesate de lucrul
intr-o echipa entuziasta si intr-o comunitate open-source.

Pentru inscriere folositi pagina de inregistrare[6]. Deadline-ul pentru
inscriere este 14 iunie 2008. Grabiti-va!

Va asteptam,
Echipa RSoC

[1] http://soc.rosedu.org/
[2] http://srait.cs.pub.ro/
[3] http://www.rosedu.org/
[4] https://wouso.rosedu.org/
[5] http://soc.rosedu.org/?p=faq
[6] http://soc.rosedu.org/?p=inregistrare
—-

Desi e primul an in care facem chestia asta am toate sansele ca va iesi ceva super tare.

de Mithrandir la 08 June 2008 02:53 PM

07 June 2008

Student la CS

ROSEdu Summer of Code

ROSEdu Summer of Code
Nu, nu este o glumă! Deși numele sună foarte a Google, ROSEdu Summer of Code este un program pur românesc realizat în România, 100% marca ROSEdu.

Despre ce este vorba? Studenți ai Facultății de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica din București pot lucra vara asta la proiectele din cadrul ROSEdu, bucurându-se de toate facilitățile statutului de practică (cazare, de exemplu). Participând la RSoC vor învăța despre lucrul în echipă, despre avantajele modelului open source de programare și despre viabilitatea lui în mediul educațional.

Mai multe detalii pe: soc.rosedu.org. (site-ul nu e chiar gata, mai trebuie puțin lucrat, cel puțin la siglă :D).

Update: sigla și corectura `pur românesc’. Da trebuia să alegem un nume natural în limba română, dar asta a fost pentru început.

de Alex Eftimie la 07 June 2008 03:03 PM